Odine With Love

Odine With Love

luni, 24 iulie 2017

~ Ești ca prima ceașcă de cafea, dimineața ~

~ Nu știu ce anume iubesc mai mult la tine,
Ești mai mult decât ceva comun, de tine e atașată spontaneitatea,
Zâmbetul unui copil blocat într-un trup de adult,
Un adult blocat într-un trup tânăr, asemeni unui diamant.
Te privesc și e atât de ușor să simt cu tine acei ”fluturași”
Și m-am gândit că nu numai asta e ceea ce îmi place mai mult,
Ci și felul în care mă faci să fiu, agitată, dar confortabil,
Fără inhibiții, fără măști, doar eu și tu, fără să simt dorul cuiva.
Ești ca prima ceașcă de cafea dimineața, atunci când te trezești, 
Atunci când sorbi prima înghițitură din licoarea parfumată,
Când închizi ochii și o savurezi, nici fierbinte, nici rece,
La temperatura potrivită, ce te trezește la viață,
Îți dă energie și îți desenează roșeața obrajilor.
Asta ești tu, dacă ești băut în cantitatea potrivită ești ideal pentru inimă,
Îi redai ritmul perfect pentru a funcționa la capacitatea normală,
Câns ești consumat în cantitate mai mare,
Celălalt, începi să devină agitat și îi este dificil să se mai concentreze,
Dar cu o inima care bate mult mai accelerat, un început de tahicardie,
O poftă de viață și care crează o dependență teribilă,
O stare de care nu vrei să te mai desparți
Și fără ea aproape că ajungi să nu ști să mai trăiești.
Îți pronunț continuu numele, exact ca un somnambul dimineața,
Ești o cafea cu dragoste, o cafea dulce și fierbinte,
O cafea care și rece miroase și are gust la fel de bun,
De al cărui miros și gust m-am îndrăgostit,
Care mă face să mă simt acasă, eu însămi
Și de care, nu m-ar deranja să și mor de supradoză... de tine. ~
~ Odine ~

miercuri, 19 iulie 2017

~ Ceea ce simți cu adevărat, doar inima înțelege ~

~ Îți scriu și rescriu poezii cu buzele pe piele,
Poezii eterne pe care nici timpul și nici distanța nu le vor șterge.
Tu îmi scrii poezii cu mângâieri, iar când mi-e dor le recitesc.
Îmi scrii poezii pe retină, iar eu îți gust pleoapele,
Încât atunci când te privesc mă lași fără cuvinte.
Mă dezbraci de piele cu fiecare cuvânt,
Mâinile tale mă mângâie cu fiecare privire,
Buzele tale îmi mănâncă fiecare șoaptă,
Iar ego-ul gol al anatomiei mele imploră epitete de dezmierdare.
Calci pe muțenia pielii mele,
Și flăcările astea îmi ard pielea de mătase
Într-un foc infernal, iar flăcările par ceva sublim,
Suntem o amestecătură de durere în piele și splendoare,
Ceva ce nu aparține acestei lumi,
Ceva ce e legat de ironia sorții, ce vine de dincolo de viața asta,
Ceva ce trebuie să iau și ceva ce trebuie să dau,
Ceva ce îmi dai și ce trebuie să primești,
Ceva ce trebuie rescris, o odă în care intensitatea simțurilor
Au nevoie de dezmierdare, pentru că pur și simplu....
E o legătură menită să existe...
Delir, foc, strălucire, tăciune, aer care hrănește și se hrănește,
În care mă implori să vin... vin... nu mă lași să plec... nu vreau să plec
Și totuși plec, dorința ta arde, iar pielea mea e beată de tine...
Rămân... Tu stai... trucuri de foc cu foc,
Mă simt perfectă, totală și completă,
Pentru alții ceva de neînțeles, dar ceva ce ar trebui
Pentru că totul este și va fi, așa cum trebuie să fie.

Într-adevăr, ești o gură de aer proaspăt care mă inspiră,
Mă hrănește, mă liniștește, mă agită, mă dezarmează.
Nici eu nu înțeleg modul ăsta de a te iubi,
Nu o pot defini în cuvinte așa cum mi-aș dori să o fac,
Pentru că e înțeleasă cu adevărat doar de inimă. ~
~ Odine ~

sâmbătă, 8 iulie 2017

~ Îți ofer aripile mele, să zburăm amândoi ~

~ Ești autorul vieții mele, dar nu scrii cărți,
Îmi faci viața o capodoperă, deși nu ești un artist,
Îmi faci viața un film grandios, deși nu ești scenarist.
Viața mea cu tine e o simfonie magnifică,
Iar existența ta un cântec frumos, chiar dacă nu înțeleg muzica.
Îmi transformi viața într-o operă de artă,
Una dependentă de tine, un delir,
Mă dezbraci de mine, pentru a descoperi femeia,
Experimentez sentimente, fără a mă simți vinovată,
Îmi dai vise, îmi hrănești sufletul,
Rătăcesc în ochii tăi și te scufunzi în ochii mei
Și atingi atât de ușor goliciunea sufletului meu.
Cu tine trăiesc intens în fiecare clipă,
Mă simt plină de sentimente, viață, dragoste, tărie,
Putere de a exprima tot ceea ce este în mine,
Curaj de a experimenta pasiunea și un vârtej de emoții,
Care de multe ori mă sufocă aproape,
Dar îmi dă sens și îmi dă alt aer, un aer plin de fericire.
Te simt cum îmi bați în piept și ocupi tot locul de acolo,
Simt că îmi știi gura, după cum mă săruți,
Mă simt în viață, pentru că trăiești în mine.
Ești cel care îmi ridică simțurile, trezește în mine vibrații,
Ritualuri păgâne, ești calea mea, chiar dacă ești una sălbatică,
Dar ești oaza mea de libertate și iubire.
Aripile mele sunt aripile tale,
Și voi fi acel înger pe care l-ai desenat în minte,
Ele sunt date de tine și ți le dăruiesc cu toată dragostea,
Să îți umple viața cu mângâieri, să fiu îngerul tău,
Cel care va avea grijă de tine și va veghea asupra ta,
Să te învelească și să te împlinească cu emoție...
Îți ofer aripile mele, cele pe care tu mi le-ai dăruit,
Pentru a ne acoperi pe amândoi și a zbura pentru amândoi. ~
~ Odine ~

duminică, 2 iulie 2017

~ Preludiu infinit ~

~ Lasă-mă să-ți simt ritmul inimii,
Mirosul pielii tale, să o alint cu privirea mea,
Să se sature retina ochilor mei,
Căci ești balsamul sufletului meu, care oricât de aspru ar vrea să fie,
În prezența ta devine moale și nu mai înțeapă.
Tu mă comanzi și cu tine inventez păcate,
Ne iubim cu mândrie, lăcomie, egoism, invidie,
Cu toate metehnele încornoratului,
Ce ne face să blestemăm Edenul
Și să păcătuim din nou și din nou și nimic să nu conteze.
Eu nu sunt altceva decât capodopera ta,
Sculptată cu vârful degetelor tale,
Cizelată cu buzele și conturat fiecare colțișor cu iubire,
Sunt copia ta în variantă feminină.
Dinainte de a îți auzi pașii, te intuiesc de dincolo de dor,
Îți simt prezența cu privirea în spatele meu la fiecare mișcare,
Îți simt șoaptele pe gâtul meu și în urechea mea,
Îți trăiesc atingerile în plexul solar,
De acolo de unde pleacă focul ce îmi inundă corpul.
Și îți sunt de atunci, parcă de când mă știu,
Pre(simt) că îți aparțin... acum și pentru dintotdeauna,
Și tu al meu... pe vecii vecilor.
Captiv, sufletul meu pereche, sursa mea de viață,
Adolescentul visător, cu care voi face din fiecare zi, o eternitate de iubire.
Nu ai nici un nume, nu am nici un nume,
Nu mă interesează cine ești, ce ai, nu vreau să știu nimic,
Amândoi am venit să uităm totul, absolut totul,
Chemați de aceiași dorință,
Doi luptători pentru iubire, corp lângă corp,
Chipul tău în palmele mele, fața mea în palmele tale,
Gura ta pe pielea mea, pielea ta pe buzele mele
Și timpul meu, al tău va fi, un preludiu infinit. ~
~ Odine ~


duminică, 25 iunie 2017

~ Sunt în oglinda ta, pe cealaltă parte ~

~ Ești acolo, în oglindă,
Atunci când o să îmi pierd orientarea
Și mă conduci spre bucuria supremă.
Tu, ești cuvântul potrivit,
Acest verb care care nu seacă niciodată, 
Ești paradisul virgin care mă îndeamnă să păcătuiesc,
Fără a simți condamnarea păcatului.
Ești muza imaginației,
Mângâierea care îmi chinuie instinctele,
Care mă seduce, savurând fructul pasiunii.
Ești protagonistul eforturilor mele, ultimul vers,
Pergamentul de aur de pe pielea mea,
Pur și simplu, ceea ce iubesc și venerez.
Ne iubim de fiecare dată până la os, savurând dorința
Și atingem la unison, într-un ritm lent, o altă dimensiune.
Parcă ești pătura dulce care îmi acoperă pielea,
Poezia mea sunt buzele tale,
Cu sărutările tale încărcate cu delir și pasiune,
Ochii tăi mă topesc și mă penetrează în tăcere până în străfundul ființei.
Ești poezia mea, cea pe care o scriu,
O mângâi cu vârful degetelor,
Ești în fiecare cuvânt scris, în fiecare propoziție,
În fiecare adiere de vânt, în fiecare mângâiere de Soare,
Orizontul mării mele, culoarea lumii, culoarea pasiunii,
Într-un minunat apus de Soare spre orizont.
Buzele te sărută, într-un univers în care mă pierd,
Un vis care mă consumă, dar care trăiește în ochii mei, în fiecare clipire.
Tu mă cunoști mai bine decât oricine,
Chiar dacă asta mă face vulnerabilă,
Amprenta gurii mele este ca o navă în derivă,
În oceanul infinit al corpului tău și caută fiecare por al pielii,
În timp ce corpul meu se îneacă în nebunia dragostei.
Sunt în oglinda ta, pe cealaltă parte
Și mi-ar fi imposibil să te părăsesc,
Pentru că de fiecare dată când mă privesc în oglindă,
Ești tu acolo, iar când tu te privești, sunt eu acolo,
O oglindă care reflectă pe deplin două personalități identice, dar opuse. ~
~ Odine ~

sâmbătă, 17 iunie 2017

~ Sunt o elevă, care a ajuns la lecția ”iubirii” ~

~ Îmi place să te privesc, pentru că ești terenul fertil pentru nebunia mea,
Recipient pentru tăcerea care îmi clocotește pe buze,
Ești Iadul care îmi anesteziază demonii din corpul meu.
Îmbrățișez visul ăsta care mă trimite până pe marginea prăpastiei,
Un abis care-mi atârnă pe buze și se încurcă în tremurul unui vers.
Semăn cu flacăra unei lumânări care arde timid,
Arde atât de mic în comparație cu imensitatea ta,
Cu forme neregulate care oftează în forme de abandon.
Am o flacără în gât care mă sufocă și mă arde,
Destinată pentru două suflete care trăiesc într-un Eden departe.
Sunt doar o elevă care a ajuns la lecția iubirii
Și o trăiește de la haos la extaz,
Care se dezbracă de toate hainele sufletului,
Ca să se topească în focul din ochii tăi de gheață.
Miroși a cer, dar ești un sanctuar în care-mi jertfești inima,
O ploaie de plăcere, o muzică cerească
Și păcatul meu divin, binecuvântat,
Care-mi dă aripi și mă ajută să zbor, fără a părăsi pământul.
Pledez pentru statutul de nebună, nebună după tine,
Alerg prin ploaie și strig cu ferestrele deschise,
Dărâmă ziduri și bariere, subjugă și devine sclava emoțiilor,
Care deschide cutia Pandorei, căutând armonie și ordine.
Dacă aș fi o sirenă, marea ar fi lumea mea,
Aș cânta în nopțile nedormite și aș seduce muritorii,
Dar eu nu sunt sirenă, sunt o femeie și nu orice femeie,
Ci una, pe care gura ta o duce în delir și îi este și viață și moarte. ~

~ Odine ~

sâmbătă, 3 iunie 2017

~ Dacă tu ești păcatul, atunci vreau să aleg Infernul ~

~ Dragostea nu se consumă cu foc și nici apa nu o poate stinge,
Dragostea e mereu cu mine, peste tot
Și te iubesc așa cum marea iubește nisipul,
Cum pescărușii iubesc apusul de soare,
Cum noaptea iubește Luna,
Te iubesc cum macii iubesc libertatea unui câmp roșu,
Tu, cel care ești ca un tremur care mă controlează
Și trezește în mine dorința de a trăi dincolo de limite.
Alături de tine...
Nimeni nu poate sta departe de foc
Fără să vrea să se prăbușească în păcat.
Închide ușa și dă lumina mai mică,
Să fim departe de ochii șerpilor,
Care pândesc inimile ce bat împreună.
Ascultă-mi sufletul și să nu îți fie teamă de tremurul său,
Dar atât de asemănător cu al tău,
E ca un val ce se lovește puternic de stânci
Vine cu putere și se unește cu ele, se ondulează,
Așa sufletul meu se echilibrează, când mâinile mele
Ating fiecare rotunjime a corpului tău.
Ș accept compromisul ăsta să rămân,
Să te iubesc mai mult decât oricine altcineva pe lume,
Să fiu doar parte a nopților din viața ta,
Să rămân parte a păcatului de a iubi,
Să te sărut și să fiu a ta dincolo de toate, dincolo de imposibil.
Sunt ca un râu, care se scurge în marea ta,
Primește-mă cu brațele deschise și fără suspiciune,
Sunt corpul care își dorește să se contopească cu tine...
Tu, doar învelește-mă în valurile brațelor tale,
Fă-mă una cu tine, înconjoară-mă cu tine și acoperă-mă cu sarea ta
Temperează-mi visele sufletului meu cu aroma păcatului capital,
Lasă-mă să gust, să beau și să mă hrănesc cu tot ceea ce înseamnă viața ta,
Iar dacă tu ești păcatul, atunci vreau să aleg Infernul. ~
~ Odine ~