Odine With Love

Odine With Love

duminică, 29 noiembrie 2015

~ Femeile au ucis cavalerismul ~

~ Nu am nevoie de nimeni să-mi plătească factura la restaurant, îmi pot permite să plătesc și singură...
Nu am  nevoie de nimeni să-mi cumpere flori, muncesc și îmi pot cumpăra toate florile din lume...
Nu am nevoie să mi se sărute mâna, pot la fel de bine să strâng mâna unui domn într-un salut puternic...
Nu am nevoie de nimeni să-mi potrivească scaunul atunci când mă așez la o masă, sunt perfect capabilă să mi-l așez și singură...
Nu am nevoie de nimeni să-mi deschidă portiera mașinii când intru, am două mâini și le pot folosi să deschid o ușă.
Da pot să le fac și singură toate astea, dar îmi place când le face cineva pentru mine,
Sunt femeie și femeile știu să primească aceste lucruri mici și delicate și fără prea mare isterie.
Îmi place să fiu răsfățată de sexul masculin,
Îmi place să simt cum bărbatul din spatele meu îmi așează scaunul cu mâinile tremurânde,
Îmi place să mi se aducă flori în dar, fie și o floare de câmp, căci mă simt respectată,
Dacă un bărbat vine pe partea mea, să îmi deschidă portiera, nu mă simt amenințată
Și nici feminitatea mea nu scade și nici nu crește mai mult decât este.
Este o minciună sfruntată precum că în zilele de astăzi de femeile nu mai așteaptă astfel de gesturi delicate, fără nici o obligație desigur,
De ce să mă priveze cineva de un sacou pe spate, într-o seară răcoroasă și cu un vânt rece?
Sunt de acord să fiu așa ”slabă”, dacă asta înseamnă să fiu îngrijită cu dragoste.
Însă în ziua de astăzi e greu să mai găsești un adevărat cavaler,
Iar vina în mare parte aparține femeilor, da da nouă femeilor,
Noi am ucis cavalerismul cu dorința de a deveni mai puternice decât bărbații,
Am ajuns să devenim mai masculine decât bărbații,
Am uitat de rochii și am îmbrățișat pantalonii.
Nimic nu e mai ridicol ca o feministă care joacă dement o blândețe masculină,
De a bea până cazi sub masă, a râgâi zgomotos, sau a te scărpina într-o zonă în văzul tuturor.
Dacă ne-am opri din a ne plânge de lipsa manierelor și a curtării sexului masculin,
Ar trebui să devenim profesori mai buni ca mame, surori, bunici, mătuși, băieților noștri 
Și implicit fetelor, spunându-le că nu trebuie să accepte orice mojicie din partea unui bărbat oricât de mult ar iubi.
La fel cum femeile spun că e normal să fie puternice și să accepte funcții de conducere,
La fel de bine e timpul să li se pară firesc să fie și copleșite, e timpul să fie tratate cu bunătate și romantism,
Pentru că, eu cred că dacă am lăsa uneori să fim tratate ca niște femei care își doresc gesturi de tandrețe,
Lumea ar deveni mult mai plăcută de-a lungul vieții noastre. ~
~ Odine ~

vineri, 27 noiembrie 2015

~ Uneori ce începe cu iubire, se termină cu durere ~

     ~ Mai mereu încercăm să facem să funcționeze o relație, ceva la care am aderat cu inima întreagă dar se termină cu ea în bucăți. Vom încerca să ne schimbăm, pentru a ne îmbunătăți viața, facem compromisuri, dar de obicei se încheie întotdeauna pe același drum. 
     Începem cu dragoste, cuplul fericit care iese împreună, petrece timpului liber, stam împreună, ne iubim împreună, dar câteodată ajungem să ne iubim și separat, cu alți oameni.
   Încercăm să suportăm asta, pentru un timp păcălindu-ne că toate vor reveni la normal, normal anormal. După un alt timp ceva se schimbă, pasiunea și dragostea își pierd puterea, lucrurile frumoase care s-au întâmplat în trecut se evaporă și apare finalul însoțit de lacrimi și suferință.
   Apelăm la toate forțele care le avem pentru a crea o lume în care nimic nu merge bine, lucrăm neobosit să ajungem la capăt, dar toate astea ne istovesc și mai rău, iar deznodământul tot același va fi. Degeaba vom încerca să fim ”unici” pentru cineva, care se dovedește a nu fi cel mai bun lucru pentru noi și asta pentru că nu și-a dorit ceva unic, ci ceva banal.
    Eu cred în dragoste. Cred în dragoste, chiar dacă până ajungi la ea, uneori trebuie să treci și prin durere. Durerea este inevitabilă. Iubirea mișcă lumea, chiar dacă avem impresia în timpul dezamăgirii că ea stă pe loc.
    Și așa ne pierdem  somnul, ne pierdem harul, ne pierdem calea, dar pierdem și cheia fericirii, orbecăind după niște firimituri din pâinea trecutului, care le-am presărat în speranța că așa nu ne vom pierde și că ne vom hrăni cu rămășițele de iubire mucegăită. Ne pierdem pe sine, frazele, pierdem aproape totul, căutând ceva ceea ce este deja pierdut.
     Nu suntem decât suma alegerilor noastre, dar de asemenea și a renunțărilor. E nevoie să moară eșecul și frustrarea, să revii la viață. Este necesar să mori de mai multe ori în viață, să-ți pierzi frica de a îl pierde pe celălalt și atunci, în cele din urmă, ai crescut.
   O iubire care nu mai hrănește sufletul trebuie îngropată precum grâul. Bobul ăla va muri, dar din el va crește un altul, care va rodi la rândul său mai multe boabe, ce vor hrăni nu numai sufletul tău, ci și a celor dragi ție. Din el vei plămădi pâinea iubirii. Iar o pâine crește cu bătăi de inimă și este udată cu lacrimi de dezamăgire, dar când este și frământată cu durere și suferință, va deveni cea mai fragedă pâine, care-ți va fi hrană până la sfârșitul vieții. ~
~ Odine ~

miercuri, 25 noiembrie 2015

~ Nu greși continuu, fără să înveți ~

  ~ Lasă-mă să-ți spun ceva, oamenii nu sunt cu siguranță perfecți. Nu se nasc perfecți și imperfecți continuă să fie până la sfârșitul vieții lor. Ar fi ceva cumplit să fim o lume plină de oameni perfecți, care nu se schimbă cu nimic toată viața lor, așa că trăiască imperfecțiunea noastră.
   Suntem născuți să învățăm împreună toată viața, să facem greșeli, să le îndreptăm, să redirecționăm poteci, să inventăm altele, să aducem ceva nou. Scriem și ștergem mereu, lipim din nou și din nou, ne pierdem în imensitatea greșelilor noastre, dar așa tindem spre perfecțiune, asta e calitatea cea mai mare a unui om.
     Dacă vei face mereu numai lucruri extraordinare, nu vei primi aplauze. Când greșești ești criticat poate, dar când te îndrepți primești toate aplauzele. Dar când insiști să dai mereu cu oiștea în gard și să sari din greșeală în greșeală, e altă problemă. Nu mai e vorba de imperfecțiune, ci de prostie. Asta înseamnă că tot de vrei de la viață este să înveți cum să tot greșești, în nici un caz să îndrepți greșelile și atunci nu faci decât să îți pierzi timpul ție însăți. Să mergi mai departe este să fii deschis la noi modalități de învățare și îmbunătățire, nu tâmpire.
    Cea mai rea parte a vieții este cea în care simți că nu trăiești suficient de intens sau în debordant, că ești pe partea superficială a plajei, unde apa mării atinge doar picioarele de teama de înec sau neștiind cum să înoți. Dar viața, de asemenea, este o mare deschisă fără sfârșit. Și dacă nu riști să devii mai bun, nu vei rămâne decât cineva superficial, nu complet.
    Nu tot ceea ce faci trebuie să fie perfect, dar ai șansa să trăiești lucruri care nu ți le-ai imaginat vreodată că le poți trăi și asta înseamnă de a le trăi fără a avea mereu cucuiele greșelilor. Te lovești cu capul o dată, dar dacă te vei lovi continuu, o să pierzi harul învățării. ~
~ Odine ~

marți, 24 noiembrie 2015

~ Am învățat că e imposibil să lipești ceva, atunci când s-a făcut praf și pulbere ~

      ~ Astăzi am stat și am reflectat bine. Cred că am fost o naivă, care credea că în spatele oricărui om cu trăsături rele, exista și o parte bună. Poate ar trebui să îți mulțumesc, să îți mulțumesc că m-ai învățat că nu toată lumea are o parte bună. Îți mulțumesc pentru că ai fost una din lecțiile mele de viață, deși nu mi-aș fi dorit niciodată să fii.
       Nu mai sunt supărată pe tine, încep să nu mai simt durerea sau rana, ci să îmi fie milă. Când îți vei da seama că nu ești cine pretinzi a fi, va fi clipa de lovitură dură pentru tine și sper că atunci vei înțelege că dragostea e mai mult decât o noapte de sex. Când te vei trezi că toate ”achizițiile” pe care le-ai făcut și încă le faci, sunt doar o pierdere din viață, vei dori să dai orice numai să îți iei timpul înapoi. Îmi pare rău să văd că nu vrei iubit și nici să te simți iubit, decât cu un surogat de iubire superficială, în care ești atât de prins. Tu nu vei știi niciodată ce înseamnă ”frumusețea iubirii”, pentru că ești axat pe "frumusețea" de a folosi oameni.
       Oricâte aș face pentru tine, cred că mă vei răni mereu. Cred că vei rămâne la fel o viață întreagă. Mereu vei călca încrederea care ți-o acord, deși tu te simți îndreptățit să îmi ceri încredere. Oricât de mult aș încerca, vom termina în același mod, cum o terminăm de fiecare dată, tu în patul alteia, eu cu nasul în perna plină de lacrimi.
      Nu mai încerca. Pentru că eu nu mai vreau. Nu mai vreau această lipsă de dragoste. Lipsa asta de voință din partea ta. Voința ta este să dai totul la început, cele mai bune momente pentru a câștiga inimi. Dar voința asta este de moment, faci ce faci și apoi gata. Ora cuceririlor, a fericirii infinite, dorul, se sfârșește într-o parte și apoi te îndrepți spre o alta. Și așa va fi mereu, un cerc unde vom petrece timpul încă o dată și încă o dată, până când cercul se va sparge.
      Nu am nevoie să-ți aud vocea, ca să știi că m-ar calma dintr-o dată. Nu am nevoie de ani să tot cad din dragoste. Dar nici nu am nevoie de altcineva, când știi că ești de neînlocuit. Cu tine am învățat că e imposibil să lipești ceva, atunci când s-a făcut praf și pulbere pe podea. ~
~ Odine ~

luni, 23 noiembrie 2015

~ Este egoism, dar e dragoste ~

        ~ E egoism, dar este încă dragoste. Este dragoste, dar nu este suficient. Nu vreau să-mi răspunzi la toate întrebările și nici nu vreau să știu de fiecare dată cum a fost ziua ta. Nu vreau să te plângi la mine mereu când ți-e greu, căci nici bucuriile nu le împarți toate cu mine. Nu am nevoie să mergi alături de mine întotdeauna, dar când vreau îmbrățișarea ta, nu vreau să fii ocupat.
        Nu trebuie să te simți vinovat, dar nu mai vreau să am încredere în tine și nici nu îți cer ca tu să ai încredere în mine, în acea parte diabolică ce te-ar putea distruge în clipa următoare. Nu am nevoie să mă consolezi atunci când am nevoie să plâng, ceea ce vreau este să nu mă mai faci să plâng. Vreau să-mi fac planuri de viitor și vreau să faci parte din ele, dar dacă nu vrei, nu vreau nici eu să vorbesc cu tine despre viitorul meu.
        Nu am nevoie să rămân lângă mine plângându-te de viața ta și de cât de nesigur ești pe tine. Vreau să fiu lângă tine alături de poveștile tale, de fericirea ta, de râsul tău. Îmi pasă de tine pentru că te iubesc. Vreau să te iubesc pentru că te iubesc, nu pentru că am nevoie de tine și nici tu nu vreau să ai nevoie de mine.
        Dacă vrei să fii singur, nu face promisiuni. Nu vreau să te mint. Nu vreau să mă mai minți. Deși a trecut atâta timp, m-am obișnuit să respir cu un singur plămân fără tine. Viața merge mai departe și fără tine, chiar dacă pe jumătate, să trăiesc pe jumătate, să simt pe jumătate. Și mi-e dor de viața întreagă, dar nu pot fără tine, însă nici nu mai pot spera în îndreptarea ta.
        E egoism, dar e o stare de prea plin sufletesc. Oricine își poate transforma inima și sufletul într-un cântec frumos, sau într-un zgomot dement. Mi-am simțit de prea multe ori inima în zgomot infernal și sub semnul întrebării, întrebată dar cu nici un răspuns pentru a îi calma emoțiile. Și indiferent de circumstanțe și distanță, acolo în pieptul meu este iubire, dar până atunci, aici sau acolo, orice va fi menit să fie, va fi într-o zi. ~
~ Odine ~

sâmbătă, 21 noiembrie 2015

~ În clipa asta cineva se trezește și cineva închide ochii ~

~ În clipa asta cineva se trezește și cineva închide ochii pentru a dormi,
Unul trăiește realitatea sau un altul visează....
Cineva umblă fără țintă pe stradă, sau cineva stă trist într-un colț...
În momentul ăsta un cuplu discută despre locul de muncă,
Sau un altul se sărută sub clar de lună...
În clipa asta cineva se luptă pentru pace, sau altcineva ucide,
Un bătrân spune unui copil ”bine ai venit pe lume”,
Iar un copil își ia rămas bun de la un bătrân...
În acest moment un cuplu face dragoste, sau un altul se desparte,
În clipa asta cineva își vinde trupul,
Iar un altul dă bani pentru a cumpăra medicamente să se însănătoșească...
Acum cineva îmbrățișează de dor și dragoste,
Iar un altul lovește pe cineva din supărare....
În acest moment cineva este îndrăgostit nebunește,
Iar altcineva este abandonat cu mintea pierdută...
În clipa asta cineva trăiește experiența magică a nașterii,
Iar un altul este aluat cu ambulanța și dus spre camera de urgență.
Asta e viața, în același timp se întâmplă ceva bun și ceva trist,
Cineva se trezește să înceapă o nouă viață,
Iar altul îi închide odată pentru totdeauna,
O ușă se deschide, iar una de închide,
Soarele apune și răsare luna,
Se termină noaptea, pentru a începe o nouă zi. ~
~ Odine ~

luni, 16 noiembrie 2015

~ În focul dorului m-am stins cu marea sărată a lacrimilor albastre ~

~ Astăzi permiteți-mi să-ți gust pielea cu buzele mele, 
Căci a iubi fără timp, fără măsură e rațiunea mea. 
Permite-mi doar să fac parte din visele tale 
Și între săruturi, îmbrățișări, să le facem realitate.
Am sute de suspine salvate care-ți poartă numele,  
O colecție de parfumuri pe care le cunosc  
Și dorința de a descoperi toate secretele tale,
Bucurându-mă de gustul săruturilor tale
Și îmbătându-mă cu parfumul pielii tale.
Astăzi permite-mi să mor în focul  inimii mele,
Cu mâinile neliniștite care te caută neîncetat,
În timp ce fluturii mei se agață de lumina ochilor tăi.
Setea mea este sărată numai din nectarul buzelor tale,
Iar inima mea e doar o pace dulce, după un război sălbatic.
Ai fost lacrimile mele, zâmbetul meu și bucuria de a doua zi, 
Ai fost iubirea din deșert, pasiunea în agonie  
Și am coborât în flăcările Iadului pentru tine,
Am ars nestinsă în focul dorului nebun
Și m-am stins cu marea sărată a lacrimilor albastre.
Astăzi sufletul meu scrie versuri cu aromă,  
Astăzi sufletul meu este plin de tine,  
Unde locuiește tristețea profundă,
Ce se sprijină doar în lumina zorilor.
Inima mea a știut din momentul în care s-a pierdut în mare,
De câte ori buzele au rostit numele tău
Și de câte ori mi s-a rătăcit sufletul într-un oftat.
Ai fost diferit, o furtună, ape agitate,
Cer furios și uneori o durere chinuitoare,
Ai fost cel mai frumos dar dat de viață,
În Iadul ei am fost în flăcări dar și fericită
Și am cunoscut fiecare demon și locul unde s-ar putea odihni. ~
~ Odine ~