~ Un suflet de femeie ~

~ Oamenii sunt construiți din aripi de păsări

Din milioane de aripi țesute între ele

Ce se țin împreunate ca într-o horă,

O horă a iubirii eterne.

Atunci când sufletul se simte liber

Aripile se desprind și se îanlță

Zboară în goană spre cerul albastru,

Spre zare, spre locuri unde nimic nu îi oprește.

Oamenii au în piept aripi de păsări

Ce abia așteaptă să fie eliberate prin iubire,

Să se zbată ieșind, să gâdile sufletul

Să urce spre minte, să tulbure totul.

Oamenii își îmbrățișează aripile între ele

Se iubesc contopindu-se

Și zboară împreună spre infinit,

Se joacă dansând, dansează iubind

Și cântă... le cântă aripile valsuri,

Iar valsul plutește în nori călători.

Tu ți-ai luat aripile toate

Și ai plecat... ai zburat.

Unde? Numai tu știi.

Și inima îmi reproșează,

La fel și aripile de păsări din mine.

Mă ceartă că le-am învățat să zboare

Și-acum le țin închise.

Aș fi vrut să-ți spun ” dacă o să zbori, să mă iei cu tine”,

Dar n-am făcut-o pentru că nu aș fi putut

Să îmi lipesc aripile din mine cu tine,

Știind că zborul tău nu e un vals al iubirii.

Și chiar de mă doare și aripile din mine dor

Ți-am dat drumul să zbori,

Te-am desfăcut din mine

Pentru că tu... tu ești doar om, un bărbat,

Iar eu... eu sunt doar suflet.

Un suflet de femeie. ~

~ Odine ~

~ Crucificarea iubirii ~

~ Îmi cad frunzele din suflet

De parcă-aș fi o toamnă melancolică...

Sau poate tu ești toamna mea

Care îmi rupe acoperământul inimii.

Mi le arunci pe jos să le transformi în covor,

Covor de nestemate aurite,

Pentru că nu-ți mai place să calci pe jos,

Acolo unde este tină, moluz cotidian.

Preferi să calci pe ele, așa covor cum sunt,

Îți țin de cald, îți protejează tălpile,

Ști că ele nu te-ar înțepa niciodată,

Sau să te rănească în vreun fel.

Nu-ți pasă că le doare,

Sau că poate nu au meritat niciodată,

Să le calci precum un covor oarecare,

Pentru că ele sunt foi de pe inimă,

De pe o inimă care mai bate încet pentru tine

Și asta nu pentru că nu mai simte la fel,

Ci că a obosit de-atâta smulgere din piept.

Frunzele din sufletul meu nu este un covor să-l calci,

Căci numai covoarele se nasc să fie călcate în picioare,

Ele sunt bucăți din trup de copil de Dumnezeu,

Care trăiește, suferă și se sacrifică pentru iubire.

M-ai crucificat Manole,

M-ai răstignit să-ți faci biserică măreață

Și n-a contat nici strigăt și nici plânset,

Ci să te construiești pe tine. ~

 ~ Odine ~

~ Slăbiciunea unei femei ~

~ Se spune că femeile puternice nu sunt alese, ele aleg.

Eu poate nu sunt o femeie puternică pentru că tu m-ai ales

Dar eu am ales să te păstrez în inimă și în cuvinte.

Dacă eu ca femeie slabă am ales așa, tu ca bărbat cum ești?

Ce ești? Un bărbat slab sau puternic?

Pentru că de multe ori nu e deajuns doar să alegi, ci să păstrezi.

Cred că asta e adevărata putere a unui om.

Măcar așa femeie slabă cum sunt pot alege ceva....

Ca de acum înainte să aleg să învăț să trăiesc fără tine,

Să aleg să nu te mai vreau doar pentru câteva clipe,

Să aleg să-ți spun nu, atunci îmi ceri să spun da,

Să aleg să te las pe calea ta, fără să îți spun cât greșești,

Să te las să greșești și să te las să te doară,

Să aleg să nu mă mai doară pe mine, pentru tine.

Aș avea atâtea să aleg însă sunt doar o femeie slabă

Și în slăbiciunea mea am știut întotdeauna ce vreau,

Că te vreau pe tine, cel care m-a ales dar nu a știut niciodată ce vrea,

Care în nesiguranța bărbatului a ales mult prea multe,

Dar niciodată nu a putut pune punct atunci când totul era terminat.

Eu știu ce vreau și ce am de gând să aleg să fiu în viață

Și în nici un caz nu vreau să fiu o pată de cerneală pe pagina vieții cuiva,

Vreau să fiu o poveste cu final fericit, cu bune și cu rele.

Da dragul meu, asta vrea o femeie slabă ca mine, să lupte pentru ceea ce vrea

Și să îți iubească până și nebunia, dar să ai măcar un sfert din slăbiciunea pe care o am eu! ~

~ Odine ~

~ A te iubi... ~

~ A te iubi...

A însemnat a fi cu tine și a învăța

Că nu există prinț sau cerșetor

Atunci când două suflete se îmbracă

În aceiași haină subțire de dragoste.

A te iubi...

A însemnat să cred într-un ”pentru totdeauna”

Să îmi multiplic conceptul de rău și bun,

A însemnat să te recunosc ca un antidot

A tot ceea ce viața mi-a inoculat în vene.

A te iubi...

A fost ca un vis din care nu am vrut să mă trezesc

Să trăiesc într-un vis în care credeam cu toată ființa,

A fost îndrăgosteala de fiecare dimineață

Atunci când primul nume care îmi venea în minte, era al tău.

A te iubi...

A însemnat să cred în ceea ce nu văd

Dar să știu că nu pot uita nici o secundă,

Să învăț să trăiesc cu dorul în piept

Și cu milioane de speranțe pentru mâine.

A te iubi....

A însemnat să dau jos toate armurile,

Pentru a mă dezvălui goală, fără teamă,

Să-mi desfac fiecare foiță de pe inimă și să o arăt,

Așa fierbinte cum este, în spatele unei inimi de gheață.

A te iubi...

Pentru mine a însemnat ”totul”,

Să-mi pun inima în ștreang și ca pariu pentru tine,

Să-ți cumperi jetoane pentru jocuri mărunte și să pleci,

Lăsând cheia blocată în sufletul meu încuiat,

A însemnat să sufăr până la moarte, dar fără să mor. ~
~ Odine ~

~ Numai îngerii plutesc ~

~ Numai îngerii plutesc,

Restul se tăvălesc în noroi.

În noroiul vieții,

Între real și material,

Între lumesc și nebunesc,

Între nimicul cotidian,

Între bani și sex,

Între simțuri de moment,

Între palpabil și auditiv,

Între verbal și vizual,

Între orgolii și vanități,

Între praful deșertăciunii

Și stropii lacrimilor,

Devenind un mâl

În care se afundă tot mai des,

Tot mai mulți,

Mai mulți din cei care se târăsc

Și se tăvălesc în el.

Restul se înalță în smerenie,

Plutesc în modestie,

Își construiesc averile acolo unde nu se văd,

În sufletul care devine tot mai ușor,

Cel care plânge atunci când ceilalți se târăsc,

Când noroiul îi ține pe pământ,

Când se transformă în el și nu plutesc,

Pentru că ei nu sunt îngeri,

Sufletul lor a fost moneda

Plății deșertăciunilor.

Cei care suferă se înalță,

Căci ei sunt îngeri și plutesc,

Deasupra de pământ,

Deasupra apei,

Deasupra a tot ceea ce e lumesc,

Asta e răsplata suferinței de înger....

Înălțarea. ~

~ Odine ~

~ Vreau să uit... ~

~ Vreau să te uit

Să uit tot ce a fost,

Dar inima îmi reamintește

De fiecare dată când bate.

De fiecare dată când împinge sângele în vene

Pentru că îmi aduce aminte că îmi ești acolo,

Că faci parte din mine...

Și nu te vreau,

Dar nu știu cum să te scot.

Am o singură șansă să te scot din mine,

Șă te scriu,

Să te scriu cu sânge

Până când se va termina,

Atunci te vei termina și tu

Și o să te uit.

Și-am să te scriu

Și-am să te strig

Și-am să te scriu urlând

De dor și de durere de va fi,

Tot nu voi înceta să te scriu

Până la ultima picătură,

Chiar de va fi să mor apoi

Tot nu voi înceta până să te uit.

Așa măcar voi pleca în eternitate,

Voi putea pleca uitând,

Uitând de tine,

Exact așa cum și tu ai uitat de mine.

Doar că eu acolo nu te voi mai știi

În schimb tu o să vii și o să îți aduci aminte.

Acolo nu vei mai uita

De tot ce ai promis și nu ai îndeplinit,

Tot ce ai rănit și nu ai vindecat.

Încă te scriu cu sânge,

Încă mai am destul,

Dar știu că te voi uita

Și poate acum eu trăiesc o viață

În încercarea de a te uita,

Dar tu vei trăi o eternitate,

Apăsat de toate regretele. ~

~ Odine ~

~ Visul meu a rămas la tine ~

~ Degeaba încerc să dorm,

Visul meu e la tine,

E cu tine,

E cu o parte din trecut.

Degeaba încerc să uit,

Mereu îmi aduci aminte,

Îmi servește o porție de venin acest ”tu”,

Pe care eu nu îl mai cunosc,

Un ”tu” care a deveni sclavul minciunii,

Acest ”tu” care caută nimic,

Dar calcă totul în picioare.

Degeaba am irosit cuvinte pe tine,

Toate nu au rămas decât litere

Care au trecut prin mintea ta ca niște păsări speriate.

Degeaba cred că ai putea fi altfel,

Tu nu știi cum ar trebui să fii altfel,

Ești de prea mulți ani, astfel.

În zadar am crezut în iubirea ta,

Degeaba am riscat în iubire,

Căci a fost o iubire în care nu am riscat decât eu,

O iubire în care am răbdat doar eu,

O iubire în care am suferit doar eu,

O iubire care pentru tine nu a valorat nimic.

Dăruiești vise, dar la final rămân doar visele

Care se risipesc la ivirea zorilor,

Atentezi la inima femeilor,

Să dovedești altora cât de cuceritor și de ”stil” ești.

Degeaba am căutat acest tot la tine,

Căci la tine toate lucrurile sunt pe jumătate,

Ești jumătate de om cu jumătate de inimă

Și din nefericire pentru tine, trăiești pe jumătate.

Degeaba încerc să fiu indiferentă,

Pentru că ce a fost a fost un timp pierdut,

Timp pe care nimeni nu mi-l poate înapoia

Și o iubire pe care am dat-o fără limite

O iubire atât de mare pe care am irosit-o,

Pe un om atât de mic. ~

~ Odine ~