~ Da-mi drumul ~

    ~ Da-mi tu drumul de mana, pentru ca eu nu pot. Dar te rog fa-o si ai grija atunci cand o vei desprinde, pentru ca e prea lipita de tine. Macar mainile sa nu ma mai doara si macar ele sa ramana intregi fara cicatrici, pentru a se ruga pentru tine. Ai grija de mana mea, asa cum odata ti-am trecut-o peste chip, peste ochi, palma care ti-a simtit aripile genelor cum se miscau sub atingerea ei

    Le-a lipt atat de bine timpul si iubirea, incat va fi nevoie sa iei si bucati de carne de pe ele. Daca vei avea grija, mereu se vor ruga pentru tine si linistea ta. Si se vor ruga, asa cum se roaga in clipa de fata sa le inveti ce inseamna libertatea. Sa le inveti sa ia iarasi forma aripilor si sa zboare. Sa invete sa nu mai stea inlantuite in jurul tau, sa invete ca printre degete exista aerul, care se scurge precum nisipul timpului.

     Dar ai te rog grija de mainile mele. Desprinde-le asa cum ai incerca sa desprinzi un copil de vise. Au visat prea mult si s-au contopit cu ele, iar acum cand vor simti aerul rece in palme peste pielea fragila in loc sa simta visul, se vor usca precum frunzele toamna.

     Vor ramane inerte langa un trup si o inima care va continua sa viseze, sa spere, dar mainile nu vor mai putea sa se miste niciodata. Pentru ca vor ramane paralizate in amintirea unei veri, in care au imbratisat iubirea mai mult decat orice. ~

~ Odine ~ 

~ Ce cauti tu tristete? ~

~ Ce cauti tu tristete?

Nu te-am chemat sa vii aici.

Nu ti-am cerut sa vii in inima mea si sa imi tii de urat.

Am insistat sa pleci, dar ai venit, ti-ai desfacut bagajele incapatanata si te-ai stabilit in pieptul meu.

 Ai umplut tot ceea ce era gol acolo si ai preluat conducerea fara a imi cere permisiunea.

Esti sufocanta, dezolanta si storci tot din fiinta mea.

Imi ud fata de lacrimi, pentru ca am inteles ca e singura poarta de iesire in momentul asta, doar prin lacrimi te scot afara.

Esti atat de insistenta uneori, indiferent cat de mult te vreau departe.

Insisti sa acoperi tot,

Desi nu ai urechi, auzi tot,

Nu ai ochi, dar vezi tot,

Te ridici mai presus de ratiunea mea si esti indiferenta la orice logica as incerca sa adopt.

Dar o sa deschid toate ferestrele mintii si usile sufletului si o sa te scot afara pentru ca toate trec,
Si iarna trece cu frigul ei,

La fel si vara cu toata caldura ei,

Chiar si toamna romantica cu frunzele ingalbenite trece,

Asa ca si tu tristete vei pleca, cu toata euforia si nostalgia ta care persista cu curaj.

Nu crezi?

O ora trece, norii de ploaie si lacrimi trec,

Soarele spune la revedere lunii, iar apoi luna isi ia ramas bun de la el,

Si visele trec cu acelasi avant cu care devasteaza tot,

Insa dintr-un vis care se termina cand te trezesti, va veni un altul suficient cat sa te lumineze,

Si pasiunea si iluziile trec,

Si indiferenta si afectiunea,

Si durerea doare si apoi trece, chiar si fara medicamente,

Oricum trece chiar daca aparent pare fara de sfarsit,

Toate trec, asa cum iubirile trec asa si viata trece. ~

~ Odine ~

~ Spune.... ~

 ~ Da-ti jos machiajul fals pe care altii iti cer sa il pui.

Demachiaza-ti chipul, da-ti fardul de clovn de pe fata jos, scoate-ti lentilele de contact si arata-ti culoarea ochilor tai.

Dezbraca-te de hainele zilei si stai gol in fata vietii asa cum esti tu.

Desfa-ti leucoplastul de la gura si spune tot ceea ce ai de spus.

Spune cand iti vine sa plangi, nu iti ascunde lacrimile atunci cand vrei sa le dai drumul.

Spune cand ai chef sa razi si razi pana nu mai poti.

Spune cand ti-e foame, cand ti-e sete.

Spune cat te dor de rau loviturile pe care ti le dau altii.

Spune cand ti-e dor de inebunesti, dar spune numai si numai adevarul.

Spune ceea ce ai de spus intotdeauna. Spune cat de mult iubesti, sau cat te doare. Dar intotdeauna spune unui om care nu iti cere sa stai ingenunchiat in fata lui, ci in picioare ca si cum ai fi deasupra sa.

Daca nu vei face asta, nu vei fi decat o alta persoana care doar exista, fara a trai cu inima. ~

 ~ Odine ~

~ Operatie pe inima ~

~ Clipeste asa cum clipesc stelele pe cer in noaptea senina. Clipeste printre lacrimi sau zambete, dar curata-ti ochii de praful care ti-l arunca tumultul vietii de zi cu zi.

Clipeste si uita-te de jur imprejur. In toata nebunia zilnica, gaseste timp sa iti cauti gandurile cele mai curate, sa le pui in fata mizeriei, sa vezi daca ele vor ramane curate sau vor capata petele stricaciunilor. Chiar daca vor primi pete, ai grija si curata-le cu apa din suflet. Invata-ti gandurile ca in toata nebunia vietii, de vor intra in noroiul cotidian sa nu se lase atinse asa cum penele ratelor nu se imbiba de apa niciodata.

Nu uita sa ai grija in primul rand de camera sufletului tau, pentru ca odata murdarita acea camera, nu vei putea tine restul spurcaciunilor departe de tine.

Suntem ca niste masinute in viata, care indeplinim niste roluri sau muncim fara oprire, pentru a ne vedea scopul atins. Nu realizam asta decat in clipa in care suntem pe cale de a ne pierde cu totul. Atunci urmeaza trezirea si te intrebi: merita sa imi vand sufletul pe un pumn de arginti?

In fiecare zi sa iti faci operatie pe inima. Deschide-ti larg toracele si priveste in interior. Iti place ce vezi? Daca nu, atunci scoate de acolo ceea ce se hraneste din bataile ei si fa-ti curatenie in viata.

Odata ce ti-ai curatat sufletul, ai de luptat sa pastrezi curatenia aia in tot ceea ce inseamna existenta umana. Atunci vei putea aluneca printre toate spurcaciunile pamantului neatins, iar haina sufletului tau sa ramana imaculata. ~

~ Odine ~

~ E trista marea ~

      ~ E trista marea fara oameni. E atat de rece si inlacrimata de fericirile ce au trecut pe langa ea. Isi plange destinul strigand cu sirenele departarilor si lovind suparata marginile vaselor ce incearca sa ii taie sufletul in doua.

       E trista marea, pentru ca si-a pierdut iubirea, iar acum de suparare inghite nisipul, cu care odata facea dragoste cu fiecare val. O cheama lovind cu tarie colturile stancilor si ii spune „vino la mine, vino sa fim noi doi, sub luna noptii si soarele arzator, nu ma mai lasa sa plang”.

        Dar e toamna si iubirea nu mai vine, soarele nu mai arde, iar luna ramane tot rece si distanta. Va veni, la anul care vine, dar pana atunci va fi rascolita de dureri si tristeti, dezlantuindu-si sufletul si umflandu-se tot mai mult, incercand sa aduca valurile tot mai aproape de tarm, de dorul iubirii pierdute.

      E trista marea cea mare, cea care isi arunca vrajile asupra tuturor, prinzandu-i in mrejele ei si rascolindu-le inimile in amintirile verilor fierbinti. E trista si atat de sarata, de la atatea rauri de lacrimi care s-au scurs din ochii celor ce si-au pierdut iubirea.

      In imensitatea mare a vietii, cu totii vom avea iubiri pierdute, fericiri si regrete. Regretul meu este ca de atatea ori mi-am trecut degetele largi deschise prin ape curgatoare si nu am gustat o picatura. ~

~ Odine ~

~ Lacrimile ~

~ Lacrimile traiesc suspendate de gene, precum stropii de ploaie agatati de nori, pana in clipa in care cad sa moara pe pamant. 

Intinde palmele, caci din ceruri o sa ti le umplu cu iubire. Trece-le pe fata ta si lasa-ma sa te sarut. Sa-ti spal chipul drag cu roua sufletului meu. Asa vor zbura din nou fluturii.

Pentru ultima oara inainte de a se stinge lovindu-se de pamant, sa te mai sarute o data si-apoi sa plece in eternitate cu amintirea gustului tau. ~

e d

~ Odine ~

~ Scrisori pentru tine X ~

    ~ Au crescut atat de mari trandafirii care mi i-ai plantat in inima, ca mai au putin si ma inghit pe mine. Ai spus ca am grija de ei, sa nu moara, sa ii ud cu lacrimile mele si sa ii iubesc mai presus de orice. Si mereu asta am facut. Am facut-o chiar si atunci cand era datoria ta. Am avut grija pana si de ai tai, pe care care tu in graba de a trai atat de intens, ii lasai uitati.

     Cand i-ai plantat au fost niste spini care mi s-au infipt in inima. Dar chiar si asa am continuat ranita sa ii ingrijesc, sa am grija de ei sa nu moara. Sunt cinci si au crescut atat de mari incat imi sapa parca mormantul in fiecare zi, pentru ca atat de adanc isi infig radacinile in inima mea. Dar nu e nimic, pentru ca dupa ce imi va muri inima, din ea vor creste flori atat de rosii si de parfumati incat cei care ii vor mirosi, se vor molipsi de iubire eterna.

       Nu-mi cere sa ii las sa moara, pentru ca asta nu o voi face chiar cu pretul vietii mele. Nu mai exista viata fara ei si nici iubire fara sacrificiu. Tu esti vantul care a adus samanta iubirii in suflet, iar eu voi ramane nemuritorul gradinar care ii va ingriji, in timp ce tu vei trece in goana timpului sa ii admiri si sa ii mirosi. ~

~ Odine ~