~ Daca vrei sa traiesti, traieste ~

~ Daca vrei sa traiesti, traieste acum ...

Intelept sau nebun, dar nu lasa sa treaca momentul asta.

Daca ai nevoie de dragoste,

Iubeste acum, azi ...

Intotdeauna.

Nu-l lasa pentru mai tarziu, pentru ca iubirea nu se asteapta.

Daca vrei sa fi fericit ... 

Fi fericit pentru tine.

Daca ti-e dor de cineva gaseste-l

Si spune ce simti pentru acel cineva ...

Vorbeste fara sa te gandesti prea mult. 

Uita de orice problema, 

Lasa deoparte incertitudinile.

Inima iti va pune pe tava cele mai minunate cuvinte, ceea ce are ea de oferit.

Cuvintele sunt puternice si ne poate aduce dragostea,

Dar, daca sunt nerostite la momentul potrivit poate trece.

Daca astazi esti vesel si vrei sa razi,

Razi pana te doare burta si obrajii,

Nu cauta motive speciale pentru elibera bucuria,

Fericirea este cea mai simpla metoda de a dans al sufletului.

Daca vrei sa te bucuri de soare, luna, stelele, ploaia, vânt, mare ... orice

Fa-o acum. Unele momente nu se mai repeta,

Cel putin nu cu intensitatea pe care am dori-o.

Uneori este momentul potrivit, la locul potrivit, cu persoana potrivita ...

Si pur si simplu lasati momentul ala sa iasa la suprafata.

Daca te trezesti de dimineata, du-te pe strada, admira rasaritul ...

Acel moment este unic si nu mai puteti trai clipa zilei aleia decat atunci.

Daca vrei sa fii fericit, nu rata nici o clipa.

Nu lasa spatii intre randuri in paginile din povestea ta.

Traieste pe deplin ... sau altfel rupe paginile goale.

Singura valoare a vietii, este aceea in care nu exista pagini goale, iar cartea ta e plina, capitol dupa capitol si momentele se succed unul dupa altul, fie ele de fericire sau tristete.

Traieste, sufera, iubeste, razi, plangi, alearga, iarta, dar traieste. ~

~ Odine ~

~ Înger nu demon ~

~ Te rog nu mă mai ţine-n laţ,

Că vreau să zbor şi să mă-nalţ,

Căci aripile cer să zboare,

Să se înalţe către soare.

 

Nu mă mai trage-n jos spre tine,

Eu sunt un zbor şi tu şti bine,

Iar locul meu e spre mai sus,

Acolo unde nu-i apus.

Eu sunt făcută din iubire,

Ce nu are mărginire,

Eu am iubirea de ţesut,

Nu să fiu înger decăzut.

Dă-mi drumul lăsă-mă să zbor,

Nu mă mai face să cobor,

După iubirea ta de om,

Ca o rădăcina fără pom.

Şi-n locul unde eu m-oi duce,

Voi căra şi a ta cruce,

Că să-ţi spăl păcatele,

Şi să-ţi crească aripile.

Şi de vei vrea să mă urmezi,

Doar în dragoste să crezi,

Te-oi smulge din infernul babilon,

Să fi un înger, nu un demon. ~

~ Odine ~

~ Mâinile Însetate ~

~ Mâinile însetate să citească

Să întoarcă foaie după foaie,

Iar cărţile să nu se sfârşească,

Şi filele să nu se îndoaie.

Sunt mâinile însetate să cunoască,

Ceea ce universul crează în orice secundă,

Iar viaţa s-o răsfoiască,

Şi de eternitate să o pătrundă.

Mâinile sunt însetate de atingeri,

De iubiri nebune în nopţi nesfârşite,

Acoperite de aripi de îngeri,

De orice păcate sunt absolvite.

Mâinile sunt însetate de eliberări,

De fluturi albaştri din avatare,

Să plece departe spre zări,

Căci toţi suntem spirite călătoare.

Mâinile sunt însetate să scrie,

Odată ce au învăţat să înşire,

Nemuritoare poveşti cu nostalgie,

În cuvinte pasionale să le deşire. ~

~ Odine ~

~ Am înviat iubirea ~

~ Am înviat iubirea,

Cu lacrimile mele,

Iertându-ţi rătăcirea,

În timpurile grele.

Şi am ţinut-o-n palme,

Ca să o protejez,

Ca-n vremurile calme,

Cu ea ca să vibrez.

Ca un înger de lumină,

Nu am vrut să se stingă,

Să emane numai smirnă,

Şi cerul să-l atingă.

Şi-n vremuri de furtună,

În mine a fost nestinsă,

Luând foc de la rădăcină,

Ca o lună a stat aprinsă.

Cu ea ţi-am luminat cărarea,

Când tu te rătăceai,

Căci a fost lumânarea,

După care te ghidai.

Am înviat iubirea,

Plângând noapte de noapte,

Şi cu toată dăruirea,

Am rostit rugaciuni în şoapte. ~

~ Odine ~

~ Protecţie ~

~ Să nu mă mai atingi vreodată,

Căci s-ar putea să te răneşti,

Mi-au crescut spini pe faţa toată,

Dacă o să vrei să mă loveşti.

Aşa cum trandafirul se apară,

Să nu fie smuls din locul lui,

Aşa nu mai vreau eu să mă doară,

Din cauza dorului.

Şi nu vreau să mă ascund,

Ci să mă arăt aşa cum sunt,

Cu floarea sufletului arzând,

Şi trupul meu firav să înfrunt.

Aşa cum am înfruntat furtuni,

Şi ploi în suflet ce m-au sfâşiat,

Acum că mi-au crescut pe mine spini,

De nici o mână nu va mai fi tăiat.

Şi voi creşte pân’la cer,

Şi-mi voi deschide lotusul din mine,

Divinităţii o să mă ofer,

Să simt fiorul iubirii divine.

 

Nici tu nici nimeni nu o să mă atingă,

De scutul spinilor ca niste stigmate,

Căci nici o mână nu va putea să frângă,

Ceea ce e protejat de divinitate. ~ 

~ Odine ~

~ Mâna Destinului ~

~ Când două păsări îşi întâlnesc destinul,

Cerul şi pământul se unesc,

Întregul univers le va fi caminul,

Iar martor, tatăl cel ceresc.

Patru mâini vor deveni două aripi,

Două inimi vor bate-ntr-una,

Şi nimeni nu le va mai dezlipi,

Când destinul le va împreuna.

Iar din ce erau odată două trupuri,

Se contopesc într-o singură suflare,

Precum omida care scoate fluturi,

Împreunaţi se-aruncă spre planare.

Iar sufletele lor îngemănate,

Vor naşte din cuibul nemuririi,

Şi alte păsări imaculate,

Ce vor fi martori ai iubirii.

Din două trupuri înaripate,

Pe care destinul le-a găsit în lume,

Iubirea lor noapte de noapte,

Va scrie dragostea-n volume.

 

Inimile lor vor face aripi iaraşi,

În porumbei albi de pace,

Eliberaţi asemeni unor fluturaşi,

Timid braţele le vor desface.

Şi în jocul abandonului,

Două păsări în furtună,

Le-a cules mâna destinului,

Să le-aducă împreună.~

~ Odine ~

~ Odată ţi-am cântat ~

~ Odată ţi-am cântat la vioară,

Iar tu mă priveai liniştit,

Cum şe mişcă arcuşul şi zboară,

Şi-n sunete ţi-aminteai ce ai trăit.

Odată ţi-am cântat la pian,

Şi ţi-am scos lacrimi din ochi,

Stăteai liniştit pe divan,

Şi ne vedeai suflete perechi.

Odată îţi cântam cu glas dulce,

Înşirând versuri pe note,

Zâmbeai ascultând poemele lirice,

Ştiind că pentru tine-s născute.

Acum doar inima îmi cântă,

Un cântec de jale şi dor,

Pierdută în durerea constantă,

Doineşte sufletul de lipsă de-amor.

Odată îmi cânta toata fiinţa,

Şi te priveam ca pe icoana cea sfântă,

Erai singura mea credinţă,

Iar acum eşti dragostea frântă.

Odată trupul tot îmi era un cântec,

Un cântec de dragoste nemuritoare,

Atunci ţi-am purtat în pântec,

Cea mai mândră creaţie din vieţuitoare. ~

~ Odine ~