~ Iluzia poetului ~

~ Iluzia unui poet

Este să se joace cu versurile dulci,

Într-o inimă amară,

Sau cine mai stie, între vise

Să se trezească îndrăgostit.

Poate e o iluzie,

Şi încearcă să înlocuiască fleacurile,

Cu dragoste şi sentimente,

În lumea asta nebună în care,

Nimeni nu mai are timp pentru aşa ceva.

Iluzia unui poet care,

Nu renunţă aşa uşor,

Încercând într-o lume murdară,

Să facă un strop de curăţenie.

Poetul care vede in cuvinte,

Boabe de nisip ale timpului,

Şi că are o singură viaţă,

De la naştere până la moarte,

Să descrie fericirea dar şi durerea,

Acea durere care durează câteva ore,

Sau zile, sau ani, sau toată viaţa,

Acel timp în care secundele par ani.

Iluzia poetului de a descrie,

O iubire care se pierde,

În eternitate pentru o îmbrăţişare,

Să descrie mângâierile care au murit,

În ceva ce nu va muri niciodată.

El le va lăsa scrise,

Pe o coală de hârtie,

Şi va transforma momentele în eternitate,

Independent de cantitatea de ani,

Care vor trece şi îi va trăi. ~

~ Odine ~

~ Dansul Ielelor ~

~ De ce când e soare, nu sunt stele?

Şi când e el, unde sunt ele?

De ce când luna e aprinsă,

Lumina doarme sau stă ascunsă?

Când soarele e sus pe cer,

Doar el e punctual de reper,

Căci el e regele ceresc,

Şi toate-n jurul lui domnesc.

Când luna-i sus cu stelele,

Ies la iveală ielele,

Să facă dansuri fecioreşti,

Şi vrăji cu astrele cereşti.

Descântece la luna plină,

Şi vrăji de dragoste deplină,

Iubiţii lor să şi-i întoarcă,

De ele să nu se mai despartă.

Iar când soarele sus pe cer se-arată,

Iubiţii intră iar pe poartă,

Cu braţele pline de flori înmiresmate,

La iele cu rochii albe îmbrăcate.

Asta e vraja de iubire eternă,

La cer cu stele şi cu lună plină,

Căci de când lumea s-a născut şi până moare,

Cerul o să aibe lună, stele si răsărit de soare. ~

~ Odine ~

~ Închisoarea ~

~ M-am întânit cu tine în visele de toamnă,

Când frunzele îşi părăseau coroana,

Acum lumea mea înseamnă,

O închisoare cât Doftana.

De parcă destinul meu de iad,

Mi-a răsturnat bagajul şi viaţa,

Să-ţi văd privirea cea de jad,

Şi să-mi semneze penitenţa.

Să-mi fie inima în lanţuri cu tine,

Într-o celulă-nsingurată,

Unde se desfac destine,

Şi suflete se trag pe roată.

Şi îmi suport încătuşarea,

În existenţa-mi efemeră,

Până voi vedea din nou zarea,

Iar inima va zbura iaraşi, liberă.

Aştept acea zi în care,

Vei fi un simplu trecător,

Prin viaţa mea cea muritoare,

Şi-o lecţie de viitor. ~

~ Odine ~

~ Momente in viata ~

~ Viata este făcută din momente

E o fraza pe care mi-o sopteste

O voce interioara ca un ecou, in urechi.

Si am ajuns sa inteleg ca totul,

Absolut totul in aceasta viata

Nu sunt decat momente scurte,

Momente ce vin si pleaca

Fara a anunta plecarea lor,

Sau a rosti ca garantie

Un simplu “ la revedere”.

 Sa te bucuri ca in suflet un zambet trist,

Un zambet

Lasat de un cuvant nostalgic,

Numit amintire

Si care te face sa calatoresti in timp,

In acele momente speciale din viata ta,

Din cauza dorului.

Numai asa exista posibilitatea

Sa le mai traiesti din nou,

Mult mai intens,

Complet pentru ca acum

Ai timp sa intelegi fiecare gest al vietii,

Fiecare miscare si sa te predai in fata timpului.

In mintea ta le vei trai complet,

Fara frica, fara teama in secunda aia,

Azi, acum pentru ca maine poate fi prea tarziu. ~

~ Odine ~

~ Leg ceasul ~

~ Am vrut să păstrez atingerea tandră,

Timpul şi urma paşilor tăi

Să înghit nisipul din clepsidră,

Şi să opresc inima din bătăi.

Să leg limbile ceasului de munţi,

Din răsărit şi din apus,

Să nu mai aibe punţi,

De iubire să moară răpus.

Şi vreau să-ţi cimentez urmele,

Acolo pe unde ai călcat,

Şi patul dar şi pernele,

Unde lângă mine te-ai culcat.

Să îngheţ tot universul,

Într-o epocă glaciară,

Să nu mai simt reversul,

De inimă prinsă într-o gheară.

Dar nimic din toate astea,

Nu-mi stă-n putere a le face,

Doar să ţin în mine dragostea,

E ce-mi aduce-n suflet pace.

Sunt doar un om ce vrea ca timpul,

Să se oprească pe vecie,

Să atingă infinitul,

Doar iubirea să-l învie. ~ 

~ Odine ~

~ În altă viaţă ~

~ De-o să mai învii în altă viaţă vreodată,

În înger aş vrea să mă prefac,

Să te caut în lumea asta toată,

Să te găsesc şi tot ţie să îţi plac.

Să-ţi fiu umbră la fiecare pas,

Şi aripile mele să te protejeze,

Să te scot mereu din orice impas,

Iar noaptea fiinţa-mi să te vegheze.

Şi orice durere a ta să fie luată,

Smulgandu-mi o pană din mine,

Iar calea să-ţi fie bătătorită,

De ale mele palme fine.

Să contruiesc pentru tine-o punte,

Cu sărutul lung al eternităţii,

Iar vocea mea mereu sa cânte,

De dragul tău şi al dreptăţii.

Când îţi vei găsi fericirea,

Voi deschide larg braţele,

Atunci voi părăsi omenirea,

Smulgându-mi aripile.

Şi de-oi mai atinge iar pământul,

Într-o viaţă viitoare,

Ne vom contopi cu gândul,

În iubiri nemuritoare. ~

~ Odine ~

~ Pretul dragostei ~

~ Care este pretul dragostei? 

Si cat valoreaza o pasiune?

Cum se cumpara dragostea? 

La gram, la jumatate de kilogram, la bucata? 

Si de unde o poti cumpara? 

De la piata, de la farmacie? 

Dragostea are un medicament? 

Nu, dar vindeca orice durere ... 

Iubirea e mâncare? 

Trebuie să fie ... pentru ca daca nu o ai,

Aproape poti muri dacă ti-e dor.  

Iubirea te imbraca?

Da… altfel fara ea te simti gol.

Si care e pretul dragostei?

Sau doar sa alegi cel mai bun model si marime,

Sa te duci in magazin  la solduri,

La raionul “stoc limitat, sunt ultimele bucati”.

Dragostea nu are pret,

Nu isi pierde valoarea,

Si nu poate fi cumparata

De la orice negustor ambulant de dragoste.

Nu o poti ambala intr-un pachet frumos

Cu panglica rosie si sa o vinzi ieftin,

Ea se afla in inima ta,

Si nimic nu poate fi compensat cu lipsa dragostei,

Ori o ai, ori nu,

Dar de cumparat nu sau vandut nu,

Pentru ca nu exista unitate de masura,

Sau daca exista, acelea sunt lacrimile.  ~

~ Odine ~