~ Rugaciune ~

~ Doamne ma iarta ca azi am fost mai pacatoasa decat ieri,

Fa-ma ca maine sa fac mai putine pacate ca astazi.

Da-mi putere sa-mi ridic privirea din pamant,

Si sa-ti vad marirea far’ de sfarsit.

Doamne Dumnezeule cel mare milostiv da-mi intelepciune,

Da-mi vedere, da-mi urechi, da-mi maini, inima si suflet

Intelepciune sa stiu sa fac diferenta dintre bine si rau,

Vedere sa vad mana intinsa catre mine si sa o ajut,

Urechi sa aud pe cei ce ma striga in durere,

Maini sa ridic pe cei cazuti la pamant,

Inima sa caut si sa iubesc cu ea cand mintea ma paraseste

Si suflet sa-mi zboare catre tine cand trupul se va fi prabusit.~

~ Sunetele noptii ~

     ~ Canta portativul noptii in cantec de dor, de dorul zorilor si al rasaritului. Noaptea le-a furat si a lasat in locul lor un dor nebun si-un gol infinit, ce nu se vede, nu se aude ci doar se simte.

     Notele musicale se amesteca cu picaturile in bezna si se contopesc intr-un cantec care nu se aude decat de catre cei ce simt imensitatea golului. Note si ploi se muleaza pe negrul noptii, incercand sa desluseasca un licar de speranta, chemand-o cu jale ca pe oxigenul vital pentru a mentine viata.

     Regina noptii, Luna incearca sa scoata capul de dupa norii grosi dar e inghitita subit ca o strop de apa intr-o sete nebuna. Nici ochii nu iti mai trebuiesc, ci doar urechile, caci doar ele te mai ghideaza pe drumul vietii.

     Nu iti mai aduci aminte de nimic din ce era odata, decat atingeri si cuvinte, care au fost rostite si dureri care nu vor fi spuse niciodata, ci doar lasate sa devina o cangrena ce va roade intr-un trup si asa firav.

    E tarziu si tacere, nu se aud decat sunetele musicale, ce rasuna in linistea noptii asemeni unei grindine care loveste pamantul. Nici macar batai de inimi nu se aud, pesemne ca au plecat si ele odata cu iubirea si au lasat in urma doar dor. Dor, ploaie si sunetele cantecelor de dragoste ce rasuna in imensitatea noptii, cele ce mai aduc aminte din ceea ce insemna in trecut rasarit de soare. ~
                       ~ Odine ~

~ Inima de nasturi ~

   ~ Am o inima facuta din nasturi. De fiecare data cand cineva a luat o parte din inima mea si a plecat departe din viata mea, am mai cusut un nasture. Si asa am facut pana cand am tesut o inima, din bucatele mici si rotunde, alipite una de alta cu propriile vene.

   Treptat, din inima mea nu a mai ramas nimic. Am dat tuturor celor ce au dorit din ea cate o bucata, asa cum bucatarul da bucati de tort din ceea ce a facut cu sudoarea fruntii. Chiar si celor ce nu au meritat, sau nu au apreciat cat am muncit pentru a avea o inima curata.

    Acum nu mai este aproape deloc, au mai ramas niste farame din ea pe platoul trupului meu, un trup inert care nu mai misca, nu mai reactioneaza pentru ca inima ramasa nu il mai poate hrani cu viata.

    Dar mai am o inima. O inima cusuta din nasturi. O sa mi-o infig in piept in locul celei care era odata si o sa il rog pe Dumnezeu, sa trimita un fulger si sa ii dea viata, sa bata in piept si sa o invete sa iubeasca. Din nou. ~

                                   ~ Odine ~

~ Ingeri si demoni ~

    ~ Ingeri si demoni sunt printre noi. Luminile ne crapa ochii sa vedem cu ei larg deschisi monstrii ce conduc citadinele in care domnesc zgaraie norii. Umbrele ne incatuseaza si ne strang incheieturile cu lanturile trufiei si rautatii din jur. Arunca pe noi cu ceturi dense sa ne apese creierii injectati de virusi inebuniti in laboratoare.

    Ingerii isi pierd in fiecare secunda penele pretioase incercand sa arate bietilor muritori capcanele intinse. Doar unicornii ii ajuta si pasarile cerului. Restul se transforma in fiare salbatice cu dintii insetati de sange.

    Suntem pe ultima suta de metrii a umanitatii caci demonii se aseaza la conducerea lumii, iar oamenii le dau binete dandu-le cu draga inima voturi de incredere, cand de fapt isi fac insemnare cu cifra fiarei si isi conduc singuri sufletele in Iadul incins care asteapta.

     Ingerii se roaga ingenunchiati cu lacrimi in ochi caci calea aleasa e cea a pierzaniei. Dar oamenii sunt asemeni mortilor, doar ca mortii aud dar nu pot raspunde, omul raspunde gresit dar nu aude.

     Oameni ucisi din sete de bani, iubiri omorate din caderi in pacate, copii loviti din orbecaiala parinteasca si toate cheama Antihristul sa vina sa le adune sufletele de pe campuri, precum cosasul isi aduna fanul cazut la pamant.

     Cerurile plang si norii se aduna, sfintii striga la oameni sa-si ceara indurarea, dar ei nu aud. Se duc incet spre vesnicia Iadului calcand pe nevinovati, urmandu-si idolul.

    Iar ingerii plang, caci atunci cand ploua, isi varsa lacrimile de pacatele oamenilor stiind ca ei aleg vesnicia mortii, cand ar putea iubi si asta le-ar aduce mantuirea si calea catre nemurire. ~

~ Ghiocelul ~

~ Suflet rasarit sub nea,

Te-ai ascuns sub o perdea,

Si ai stat la caldurica,

Si-acum te ridici cu frica.

Esti de-un verde fraged si crud,

Ai un trup firav si bland,

Iar clopotelul  de sub neaua dalba,

A furat culoarea alba.

Primavara l-aduce in dar,

An de an ca pe un star,

Iar dragutul clopotel

Se numeste Ghiocel. ~

                        ~ Odine ~

~ Dans de fluturi ~

~ Au inebunit salcamii,

Fluturii s-au trezit

Si danseaza ca nebunii,

Intr-un joc far’ de sfarsit.

Si se plimba prin livada

Peste tot unde sunt flori,

Toata lumea sa ii vada,

Ca sunt mandri si vioi.

Fluturasii coloratii,

Topaie de jos in sus

Si alearga ca turbatii,

Veselia-i mai presus.

Primavara primavara,

Cat de mult te-am asteptat,

Ce ninsori si cate geruri,

Pe toate le-am indurat. ~

                                 ~ Odine ~

~ Balul vietii ~

      ~ Viata e un bal mascat. Acolo, mastile defileaza pe podium ca niste manechine celebre. Ele nu isi afiseaza trupul cu carne si oase ci masca de portelan.

     Masca cea care nu prezinta nici o emotie, nici o lacrima doar indiferenta si aroganta stilata. Ea priveste cu gratie si se poate schimba asa cum ii cere publicul.

     In spatele ei se ascunde pielea si chipul. Acela rade ori plange, sau poate in spatele unei masti inocente, exista perfidia. Toate se vad la balul vietii unde toate personajele afiseaza masti.

     Balul uneori dureaza atatea nopti si zile si ani si zeci de ani, incat masca se lipeste atat de bine incat nu o mai poti dezlipi, pentru ca pielea se uneste atat de bine cu ea incat ti-ai smulge chipul.

     Asa ca iti iei noua masca si treptat mergi catre alt bal deoarece cel vechi nu se mai potriveste cu noul chip. Si iarasi masca la vedere va ascunde o alta masca cu piele in spatele ei, o alta viata, pentru ca intotdeauna masca prezenta la bal ascunde intotdeauna o alta fata decat cea reala.

    Mastile sunt bucati de portelan topite, care  imita perfect osatura chipului tau, desenate cu scopul de a ascunde adevarata emotie sau traire si care se poarta la balul vietii. ~

                             ~ Odine ~