~ Despartire de destin ~

          ~ Sa iti alegi destinul si sa il faci asa cum ti-l doresti. Dumnezeu ne-a dat sansa sa alegem calea pe care vrem sa urmam. Ne-a dat niste cuvinte cu care sa construim propozitii, in cartea vietii noastre. Fiecare cuvant e numele unei persoane care va veni de-a lungul vietii noastre si de noi depinde de cate capitole va fi scris alaturi de numele nostru.
        Tu, esti numele destinului meu si vei fi scris in fiecare pagina a cartii mele. Nimic nu ma poate desparti de destinul meu, pentru ca as fi incompleta fara tine. ~

~ Cand ne-am urat si ne-am iubit plangand ~

Rememorarea de-ntamplări confuze
Copii crucificaţi ca nişte Crişti
Cu paznici veseli pentru îngeri trişti,
La marea invadată de meduze.

Ţi-am poruncit brutal să nu te mişti

Pană-ţi culeg tot frigul de pe buze,

Cerandu-ţi mai apoi din suflet scuze,

Pentru minciuna că, oricum, exişti.

Dar n-ai să fii niciunde mai cuminte

Şi mai supusă altuia nicicînd,

Cum doar în noaptea oarbă şi fierbinte,

Cand ne-am urat şi ne-am iubit plangand,

Fără s-avem nevoie de cuvinte,

La cată moarte adunam în gand.

 Cum să trăieşti frumos fără iubire,

Cum să visezi, să umbli, ori să zbori,

Cum să cuprinzi neliniştea din zori

Şi pacea din amurg dintr-o privire?

Cum să înoţi prin mările de flori,

Cum să te bucuri de întreaga fire

Şi viaţa ta să-şi afle împlinire

Fără minunea care dă fiori?

E totul rânduit să se întâmple -

Cu simplitatea unei adieri -

Când de lumină sufletul se umple,

Dar dacă-n schimbul sterpei mângâieri

Gheţarii urii se ivesc la tâmple,

Nu-ţi vei afla iertarea nicăieri.

~ George Tarnea ~

~ Insectarul cu fluturi ~

     Eu te iubeam. Dar tu? Tu ma iubeai atunci, cand imi spuneai cuvinte frumoase. M-ai iubit vreodata ? Sau tot ce a fost spus nu a fost altceva decat un morman de cuvinte alcatuite din aripi de fluturi uscate. Cine i-a invatat pe fluturi sa zboare? Si cine i-a ucis? Soarele ? Timpul? Sau oamenii ? Ei singuri au incercat sa se ridice de pe pamant. Au invatat sa zboare. Si oamenii i-au ucis. I-au atins cu mainile lor criminale si le-a luat praful magic de pe aripi. Le-au smuls aripa cu aripa cu un zambet de ucigas pe fata.

     "O sa fie bine". Asta e fraza pe care de fiecare data calaul o rosteste unui fluture. Vei muri si te vei duce in Raiul fluturilor. Acolo nu te va mai atinge nimeni si nimic. Vei zbura catre nori si catre cerul albastru si senin. Pamantul nu e un loc pentru fluturi si nici pentru ingeri. Ei nu au ce sa caute pe pamant. Oamenii ii ucid. Au mainile patate de sange de fluturi si ingeri. De sange nevinovat.

      Am lacrimi in gat. Nu vreau sa mai fiu om. Nu pot sa fiu in lumea lor. Am lumea mea. Nu pot sta in lumea asta plina de ura, de dezamagire, de minciuna, de ignoranta. Nu pot sa trec mai departe si sa nu vad aripi rupte in jurul meu. Nu pot sa calc pe ele. Sunt si ale mele acolo. Le-am pierdut. Unde imi sunt aripile. Le caut si nu le gasesc. Sunt la tine, calaul meu. Mi-ai rupt aripile cu cuvinte si promisiuni desarte. Si a fost atat de usor. 

     Cum sa mai zbor fara ele ? Nu intelegi? Cum poti sa crezi ca vor creste altele la loc? Ceea ce smulgi nu mai creste. Vreau sa ies si nu pot. In fata mea e geam de sticla si incerc sa incerc sa il sparg. Nu pot ca nu mai am putere. Oamenii ma privesc si trec mai departe, sunt doar trecatori. Sunt in sertarul cu fluturi morti, fluturii stransi de tine si pusi in insectar. Sunt un alt fluture fara aripi, infipt cu acul in inima sa nu ma mai pot misca niciodata. In Raiul fluturilor care e insectarul TAU.

~ Te iubeam ~

Te iubeam cu inima de roua

Te iubeam cu dor de luna noua 

Insa tu m-ai lasat tacerii

Si-ai plecat in ceasul serii.

Tremura o lacrima sub pleoape

Suspinau nelinistite ape

Eu speram,pasii tai

Sa-i aud tot mai aproape 

Te iubeam,si credeam in tine

Iar acum te intorci la mine

Sa uitam,tot ce-a fost ieri

Sa cladim impreuna noi primaveri 

Te iubeam ca pe-o zi cu soare 

Te iubeam,visul meu cel mare

Te iubeam si te-asteptam

Noaptea mea s-a sfarsit iti urez bun-venit.

Te-ai intors din drumul tau de ceata

Te-ai schimbat,ai umbre-adanci pe fata

Ai gresit,dar iti ceri iertare

Si tristetea mea te doare.

Nu stiai de lacrimile mele

Eu visam,in clipele mai grele

Că noi doi ne plimbam

Prin padurile de stele

Te iubeam si credeam in tine

Iar acum te intorci la mine

Sa uitam,tot ce-a fost ieri

Sa cladim impreuna noi primaveri

Te iubeam ca pe-o zi cu soare

Te iubeam,visul meu cel mare

Te iubeam si te-asteptam

Noaptea mea s-a sfarsit iti urez bun-venit

Impreuna suntem,daca-i sti cat doream

Glasul tau…. 

Ochii taï….

I-asteptam…

~ Pianul ~

    ~ Stau si privesc cum stropii de ploaie se lovesc de geam si se preling usor ca niste dureri mute. Inchid ochii si sunete moarte ma inteapa in creier. Privesc pianul, la care in trecut cantam iubirea. A imbatranit. Clapele s-au contorsionat odata cu fiecare lacrima a mea care a cazut. Le-a absorbit pe toate pana cand si-au modificat forma. Nu mai sunt ele asa cum nici eu nu mai sunt eu. Ne-am schimbat.

     Ma indrept usor catre el si cu varful degetelor ii ating culoare alba si apoi cea neagra. Acolo zabovesc. Cate culori are sufletul ? El nu e curcubeu, a alb sau negru, exact ca si clapele pianului meu. Cu totii suntem niste clape de pian si ne cantam sentimentele.

         Ma asez usor pe scaun si incerc sa cant. Am uitat partitura si am inchis-o. Nu vreau sa o deschid. Am jurat ca atunci cand o sa o inchid va fi odata pentru totdeauna. Incerc sa imi readuc aminte cateva note muzicale. Usor apas clapele si inchid ochii. Sunetul lor imi mangaie inima, doar ca nu mai e la fel. Nu se mai simte cum il simteam in trecut. Acum se simte durerea, dorul din el, pe cand alta data intra in inima si imi cantam iubirea. Pe cand acum imi cant dezamagirea. Sunt doar eu si pianul meu, pianul vechi din camera vietii mele. ~

                                   ~ Odine ~

~ Te voi iubi ~

 Te voi iubi in fiecare zi mai mult si mai frumos

Te voi iubi cu fiecare clipa care trece mai absurd si mai normal,

Te voi iubi in mine, in sinea mea si lumea intreaga

Te voi iubi mereu tacuta, te voi iubi strigand de bucurie,

Te voi iubi in fiecare sambata si in fiecare dupa amiaza a fiecarei zile,

Te voi iubi in fiecare vis si te voi iubi in tot ce e mai real.

Te voi iubi cu zambete triste si cu lacrimi de fericire,

Te voi iubi cu blandete si cu bunatate,

Te voi iubi cu tot spatiul si cu tot timpul,

Te voi iubi absolut si intangibil,

Te voi iubi copilareste si te voi iubi poate prea matur,

Te voi iubi mereu si te voi iubi chiar si uneori,

Te voi iubi indiferent, te voi iubi fara motiv,

Dar te voi iubi pentru tot ce esti.

Te voi iubi senin si te voi iubi cu furtuni si cu ninsori

Te voi iubi cu ingeri si cu stele

Te voi iubi cu nori si cu soare mult,

Te voi iubi cu nopti de iarna si cu seri de vara,

Te voi iubi cu toate anotimpurile si cu fiecare toamna tarzie

Te voi iubi asa cum doar in visul tau ai mai aflat,

Te voi iubi mereu si vesnic.

Te voi iubi cu drag si te voi iubi cu flori si cu pimaveri,

Te voi iubi cu povesti

Te voi iubi fermecat si te voi iubi muta,

Te voi iubi cantand si cu intelegere,

Te voi iubi simplu si te voi iubi complicat,

Te voi iubi sincer si definitiv,

Te voi iubi azi, maine, peste un an si toata viata,

Te voi iubi pana cand suflarea mi se va fi oprit.

~ Ne-om intalni in alt cer ~

      Mi-am facut un obicei din a privi oamenii. Nimeni nu mai priveste in sus, ci numai in jos. Fata lor e o grimasa dureroasa, chiar si cu un copil de mana. Pana si strigatul de chemare e un strigat dureros. Ne pierdem ca oameni, me pierdem sufletele usor usor si culmea ii permitem cu buna stiinta sa se indeparteze de noi. Luam in colimator lucruri fara nici o valoare, alergam sa strangem functii, case, masini, conturi grase si, ne pierdem sufletul.

     Nu mai stim sa iubim. Am uitat. Oare cati ar mai fi capabili in ziua de azi de un gest de sacrificiu suprem pentru cineva pe care il iubeste ? E atat de trist sa stii ca pana si omul drag, care s-ar presupune ca o parte din el traieste cu tine, iti intoarce spatele privind rece ca si cum putin i-ar pasa, aruncandu-ti cuvinte grele.

     Sunt momente in care nu mai vreau sa traiesc in lumea asta, ci sa urc sus pe un munte departe de civilizatia care a luat un avant prosper, zica-se, insa de fapt e in picaj precum un avion care se prabuseste fara drept de a se redresa si toti pasagerii care se afla sunt sortiti pieririi, pentru ca nu exista nici o parasuta. Ne aflam intr-un astfel de avion si singura scapare este sa ne deschidem inima si sa iubim din tot sufletul. E singura parasuta care ne poate salva. Dar pana si asta e greu pentru ca necesita efort, indulgenta si intelepciune, iar cei care poseda calitatile astea nu sunt apreciati si sunt luati drept visatori.

    Sunt o astfel de visatoare cu toate ca uneori mi-e greu sa mai plec cu zambetul pe fata stiu cat de usor se raneste. Am o carte de iubire scrisa parca dinainte de timp, inainte de a trebui scrisa. Ai scris-o pe toate paginile, dar nu rand la rand ci pe sarite, eu sa trebuiasca sa incerc sa fac un scenariu care sa se potriveasca cu acele franturi pe care le-ai lasat tu. Poate ca o sa reusesc, sau poate nu, insa datoria mea e sa incerc. Mi-ai cerut sa uit. Ei bine, nu pot. Ai pus in cartea aia prea multe cuvinte care dor. Mie mi-a ramas doar ca in fiecare zi sa ma duc in parc, sa privesc oamenii si sa primesc un zambet de copil care alearga dupa un fluture. Poate aici nu ne-a fost scris si poate ne vom intalni undeva, intr-o alta viata, intr-un alt cer.