~ Daca viata mea ar fi o scrisoare ~

Daca viata mea ar fi o scrisoare

Toate cuvintele din jurul nostru ar aparea atat de mici

Ca si cum nu ar conta deloc.

Pana la urma, toti stiu cat te iubesc

Si chiar te-as iubi si mai mult

Mult mai mult decat te-am iubit inainte.

Uneori ne ranim unul pe altul,

Uneori trebuie sa ne parasim,

Uneori ne intalnim cu altii,

Pentru a realiza cat ne iubim.

Stiu ca poate in felul tau ma iubesti

Si ai putea sa ma iubesti si mai mult

Mult mai mult decat inainte.

Daca viata ta ar fi un copac, ar fi fructele

Ale caror seminte le tot sadesti,

Pentru a crea ceva nou.

De cate ori nu am putut dormi

Pentru ca te-am vazut murind in visul meu,

De cate ori m-ai mintit

Mi-ai dat sperante si eu am crezut in ele.

De cate ori mi-ai intors spatele.

Desi ai promis ca vei fi mereu alaturi de mine.

De atatea ori ai spus va fi bine,

Dar pana acum nimic nu s-a schimbat.

Iar acum stiu ca e prea tarziu,

Ti-ai pierdut sufletul si nu te vei schimba niciodata,

Puterea din mine, nu mai e asa de tare cum era,

Tu ti-ai ales calea, in locul dragostei.

Ai ales viata ta, in locul nostru.

~ Sonet de dragoste ~ William Shakespeare ~

Veni-va vremea cînd cusururi numai

ai să-mi găseşti (dar oare va veni?)

iubirea ţi se va sfîrşi, dar tu m-ai

deprins că judecata-ţi vei rosti.

Acele timpuri cînd străin vei trece

abia vorbindu-mi. Ochiul tău iubit

peste iubirile se va petrece,

abia mişcîndu-şi focul potolit.

Mă trag din calea clipelor acele,

lăuntrica-mi pustietate-o ar,

scot împotrivă-mi numai vorbe grele

şi-nreptăţesc cuvîntul tău amar.

Mi-e dată-a despărţirii sfîşiere,

de vreme ce iubirea n-o pot cere.

Ai inimile toate-ntr-al tău suflet,
pe care eu pierdute le-am crezut,
domnesc în el iubiri cu dulce sunet
şi prietenii ce îi ştiam în lut.
O, cîte sfinte lacrime supuse
iubirea prea-curcernică mi-a smuls,
dau vamă pentru-atîtea vieţi răpuse
ce înlăuntrul tău poate au curs!
Eşti cripta-n care dragostea mea zace,
trofee străluctie-n ea văzum;
mi-a smuls din multele-i iubiri şi-n pace,
ce-a fost al altora i-al tău acum.

În tine-i văd pe toţi ce i-am iubit
şi tu, prin ei, întreg m-ai dobîndit…

~ Sonetul 40 ~ William Shakespeare ~

Iubite, ia-mi iubirile, pe toate,

eşti mai bogat de le vei dobîndi?

Iubirea nu mi-o crezi iubire poate,

dar ea a ta este de cînd o ştii.

De dragul meu dacă-mi primeşti iubirea

şi-o cheltui, nu te voi fi blestemat

şi totuşi te blestem, de-i iai sclipirea

fără să ţi-o doreşti cu-adevărat!

Iubit tîlhar, tu, hoţul de miresme,

te iert cînd sărăcia mea o furi,

iubirii-i ierţi fărădelegea lesne,

mai greu fărădelegile le-nduri.

O, desfrînat ce schimbi în bine răul

nu-mi fi duşman, chiar dacă-mi eşti călăul!

~ Nu-mi cere sa uit ~

Nu-mi cere sa uit. Ma doare tacerea

Si luna ce stele in noapte imi sfarma.

Ma-ngana trecutul si murmur de vise

Ce viata trecand peste noi le destrama.

Si dor mi-e de soare si valuri de soapte,

De-ale noptii crenele de vise.

Cad ingeri furati de aripi si zambet de ape

Mi-apasa cu toate privirile-mi ninse.

Si cum pot oare in cer sa-mi asez

Un licar de zambet ce-mi dainuie-n suflet,

Sa nu mi-l ia noaptea, sa nu il mai pierd

Cand zorii ma-ngana cu totii-ntr-un cantec?

Si cum sa fur raze din luna trufasa,

Sa imi pot cladi un ametist de vise,

Si-apoi sa pasesc fara teama prin viata

Ca norii n-au sa-mi mai ude ploapele ninse ?

Si dor mi-e de trairea de ieri, cand fugara,

Aroma iubirii se cuibarea in suflet.

Cad ingeri uitati de tacere si iara

Ma mustra lumina inchisa-ntr-un sipet.

Dar ziua se ridica la ceruri si iata

Mai trece o noapte de dor si suspine.

Cad fluturi din soare si imense coloane

In suflet se-ntalta de dorul de tine.~ Gilda Stoian

~ Manastirea Iubirii ~

    ~ Sunt o Ana. Am trecut prin furtuni, prin ploi si vanturi, ca sa ajung la tine, iar tu m-ai zidit. M-ai prins intre daramaturile sufletului tau si mi-ai acoperit trupul cu ciment, pentru a iti construi tu cea mai frumoasa Manastire. Ti-ai construit fericirea, sacrificandu-ma pe mine. Chiar si asa inima inca imi bate. Chiar si printre zidurile groase, nemiscata, ea inca bate. Bate plina de durere, strigand dupa tine, dar bate nebuna.

          Esti fericit si te bucuri de cat de frumoasa e Manastirea Iubirii, in care te inchini in fiecare zi. Te falesti cu ea si iti spui ca asa Manastire frumoasa nu exista nicaieri, ca in ea e toata iubirea care exista, dar uiti un lucru, ca intre zidurile ei, sunt Eu. Ai cladit-o cu Sufletul meu. Datorita mie e atat de frumoasa, pentru ca in ea e iubirea mea, toata. Ai cladit-o cu mainile tale criminale, cand ai acoperit fiecare lacrima si rugaminte de durere a mea.

     Si atat m-am rugat de tine, sa ma lasi sa respir macar. Sa nu imi zidesti trupul acolo ca ma doare. Dar nimic nu te-a oprit. Aveai nevoie de un suflet pe care sa il sacrifici, unul care era plin de iubire, ca sa poata acoperi veninul din sufletul tau. Numai asa iti puteai spala pacatele tale, prin sacrificiul meu.

         Cand intri in Manastire, undeva dintr-un perete se scurg picaturi sarate. Sunt lacrimile mele, care razbat zidul gros, lacrimile care iti spala pacatele in fiecare zi, asa cum se aud in liniste, bataile unei inimi din ce in ce mai slabe. Cand ele nu se vor mai auzi, cand vor inceta sa mai bata, in fiecare zi sa aduci o floare si sa te inchini pentru ca datorita mie, ti-ai contruit fericirea, datorita mie poti jura pe iubire si poti merge mai departe. ~

~ Odine ~

~ Eu Sunt ~

        Eu sunt cea care aduce zapada. Sunt fulgul de zapada care zboara usor si asterne omatul ce tine de cald pamantului. Cu mine faci ingeri de zapada si sticla de gheata pe care iti place sa o fotografiezi. Chiar daca ma topesc, eu sunt tot eu.

       Sunt cea care aduce ploaia. Cea care spala tot de pacate si sterge totul cu buretele. Cu mine ti-e dor sa alergi prin ploaie in picioarele goale ca un copil, sa te joci cu stropii de ploaie si sa te sarute. Cu mine creste iarba si copacii inverzesc.

       Tot eu sunt cea care aduce soarele, care te incalzeste atunci cand ai nevoie si iti e frig. Sunt cea care iti paejoleste pielea si te iti imbujoreaza tenul. Sunt cea care incalzeste apa in care inoti ca un peste si cea langa care te asezi pe nisipul fierbinte la malul marii. Sunt alb, verde, rosul, galben, violetul din curcubeul ce iese dupa ploaia de vara.

       Sunt aerul ce adie si face frunza sa zboare. Sunt cea care te face sa gusti din fructe cu pofta, sa le simti gustul si sa te infrupti din ele. Eu sunt natura care te iubeste. Sunt tot ceea ce vor toti si toti ma au cate putin insa nimeni in totalitate. Pentru ca ma schimb si ma inoiesc mereu de fiecare data, chiar si atunci cand ma doare si plang, chiar si cand sunt fericita si imi rade chipul.

      Sunt puntea peste care treci si care te duce pe loc sigur, nu te lasa sa aluneci in gol. Sunt cea care sta langa tine, atunci cand vrei sa vorbesti si care te asculta de fiecare data. Sunt umarul pe care plangi cand ai nevoie si care iti sterge lacrima si plange cu tine. Eu sunt natura, sunt iubirea, eu sunt tot ceea ce pot sa fiu si ceea ce vreau sa fiu. Eu pot sa iubesc mai mult decat poti crede ca pot fi capabila. Insa trebuie sa fi capabil si tu sa ma inveti asa cum sunt si sa te schimbi odata cu mine, pentru ca eu sunt "sufletul" pe care nu il vezi, nu il atingi si totusi il simti.

~ Zbor de fluturi ~

       E plin de flori si soare. Intind mana catre cer sa incerc sa iau un nor pufos, sa mi-l pun pe umar. Vreau sa cresc odata cu el si sa ma invartesc in caruselul soarelui, sa alunec pe curcubeu si sa zambesc. Daca as putea sa urc sus si mai sus, apoi sa imi dau drumul razand, sa inchid ochii si sa ma visez in lumea mea unde raul nu poate sa atinga pe nimeni. Vreau sa deschid sertarul cu fluturi si sa ii las sa arunce pe mine cu pulberea fina. Sa ma atinga cu aripile pe fata si sa simt parfum de iubire.

       Ca sa ajungi in inima mea trebuie sa imi aduci fluturi. Multi. Alb, roz, verde ,galben, un curcubeu adunat si aripi…pentru ca fluturii vorbesc cu florile. Mai mult verde…sunt fluturii odihnindu-se printre frunze. Sunt atat de frumosi fluturii si frunzele si florile si ploaia. Sunt atat de frumosi fluturii si atat de frumoasa viata…suntem atat de frumosi impreuna.

      Si o sa zbor si voi ramane fara aer, pentru ca aerul meu esti tu, iar eu sunt fluturele ce zboara departa acolo unde ma duci tu si apoi o sa ma prinzi din zborul meu haotic. Sunt atatea vise in mine, in care tin aripile fluturilor in spate si zbor catre mireasca florilor care sunt stropite cu mir. Mi-e dor de o ploaie de fluturi, care sa se reverse pe mine si sa ma ia usor de piele, sa ma ridice in aer. Apoi sa ma lase usor la tine in brate, sa alunec si sa adorm in brate la tine, cu ei langa mine. Si nu-i asa ca daca vor adormi pe un pat de iarba, cerul va plange cu stele de teama sa nu le tulbure somnul ?