Odine With Love

Odine With Love

sâmbătă, 21 octombrie 2017

~ Pentru că te iubesc, chiar dacă mă trădez pe mine ~

Apropie-te, apropie-mă cu pași mici. mărunți,
Nu vreau să ardem etapele.
Vino, pas cu pas, cu ochii închiși,
Lasă să mă îmbrățișeze mai întâi mirosul tău,
Să-mi dea dorința de a te iubi cu mintea.
Stai în fața mea, în tăcere, nu spune nimic
Și ascultă sunetul respirației, celei care te iubește la nebunie
Și inima, inima care bate sacadat.
Sunt ca tine, un vers tăcut, care a crescut cu timpul,
Sunt ca tine și vibrez în dans, ca vântul, care strigă după viață,
Sunt ca tine și vreau să fiu tu,
Să mă cutremur tandră ca o harpă sub degetele tale,
Sechestrată de săruturile tale mereu altfel.
Sunt ca tine, abandonată dorinței,
Care cade în brațele tale , ca o balerină în salt.
Chiar de saltul ăla e mortal.
Dragostea e atât de intensă și-ți dau inima,
Să o transformi în muzică,
Așa cum se transformă picăturile de ploaie în cristale.
Apropie-mă, atinge-mă, mușcă-mă, rupe-mă, oricum sunt a ta,
Domină-mi mintea și atinge-mi sufletul,
Pentru că nu există limită între noi,
Te duc unde nu știi, du-mă unde vrei
Și o să te sărut în timp ce o să dormi,
Când toate incertitudinile lasă loc pentru vise
Și-am să te îmbrățișez în timp ce o să dormi
Și-am să-ți strâng inima în brațe,
Pentru că te iubesc chiar dacă mă trădez pe mine,
Te iubesc așa cum nu poți crede că te pot iubi,
Iar tu mă iubești atât cât poți,
Atunci când mâinile tale mă caută fierbinți,
Așa cum noaptea îmbrățișează zorii zilei,
Amestecați, gustul meu cu gustul tău,
Două plăceri care se completează, perfecte, totale, egoiste. ~

- Să nu îmi dai drumul niciodată...
- Nu cred că mai pot să îți dau drumul. Îmi place când îmi mângâi fața, de parcă îmi mângâi inima. ~
~ Odine ~


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu