~ Accept că nu mai este loc de mine în inima mea ~

~ Iubirea asta care mi se întâmplă mă scutură din rădăcini

Și nu știu dacă e dragoste sau pasiune, dar nici nu vreau să știu,

Tot ceea ce știu este cum sărutul tău mă arde, dorința mă sufocă,

Brațele tale mă trag și-mi dau căldură,

Vocea ta înceată mă înnebunește

Și mă duce spre dorința necontrolabilă de a te iubi.

A trebuit să accept că nu mai este loc de mine în inima mea,

Că a decis să te iubească mai presus de mine,

Că dacă te-a pus în piept, trebuie să te iubesc... să mă iubești,

Pentru că în sufletul meu e numai loc de tine,

Corpul meu este al tău și am nevoie de corpul tău,

Ca să îl iubească pe al meu.

Locuiești în visele mele, corpul meu e impregnat cu mirosul tău,

Prin urmare locuiești în mine ca o muzică pe care o fredonez mereu și mereu și mereu.

Te-am căutat toată viața, te-am găsit, m-am pierdut,

M-ai răpit și m-ai dus într-o altă lume, una a ta,

În care buzele tale mă sărută din exterior până în interior,

Săruturile tale îmi calmează trupul și sufletul,

Corpul tău mă duce la nebunie și mă transformă în poezie caldă și picantă

Și mă oferă pe altarul iubirii ca o jertfă,

Ție proprietar al meu și al voinței mele.

Atinge-mă cu buzele tale pline de miere,

Indică-mi drumul spre cer și oprește-mă în Paradis,

Iubește-mă sub toate formele,

Până mă voi pierde cu totul, cu corpul, sufletul și mintea,

Căci dorința care arde în mine, mă arde

Și provoacă un infern care îmi dă și face plăcere.

În imperiul simțurilor caut dorințele personale,

Fără a mă îndepărta de iubire sau idealul ei

Și în nebunia gândirii mă predau.. și te vreau mai mult,

Acolo unde nu există limite sau sentimente explicabile,

Nu există decât ceea ce este născut în suflet.

Când buzele tale le întâlnesc pe ale mele,

Dragostea se mărește, crește, se multiplică,

Dar greutatea ființei tale mă echilibrează,

Îți dau mintea și gândurile, să-mi stăpânești visele,

Mă posezi și torturezi cu o bucurie plină de pasiune,

Sunt prizoniera brațelor tale, sunt sub influența vrăjilor tale,

Ești temnicerul meu, care-mi scrie poezii în inimă ca într-o carte

Mie, analfabeta, care a studiat școala iubirii pe corpul tău.

Și nu mai contează ceea ce spun eu pentru că bătăile inimii mele vorbesc,

Mă înfășor cu tine și mă sprijin de corpul tău,

Am ales să te iubesc, te iubesc, te simt și fără să te văd,

Și-am să te iubesc chiar de iubirea asta mă va ucide. ~

~ Odine ~