Odine With Love

Odine With Love

duminică, 6 august 2017

~ Sunt femeie, sunt liberă, să spun ce simt, ce gândesc și să lupt pentru ce iubesc ~

~ Alături de tine
Nimeni nu poate sta departe de foc
Fără să vrea să se prăbușească în păcat.
Închide ușa și dă lumina mai mică,
Să fim departe de ochii șerpilor,
Care pândesc inimile ce bat împreună.
Ascultă-mi sufletul și să nu îți fie teamă de tremurul său,
Dar atât de asemănător cu al tău,
Ca un val ce se lovește puternic de stânci
Vine cu putere și se unește cu ele, se ondulează...
Așa sufletul meu se echilibrează, când mâinile mele
Ating fiecare rotunjime a corpului tău.
Și accept compromisul ăsta să rămân
Să te iubesc mai mult decât oricine altcineva pe lume,
Să fiu doar parte a nopților din viața ta,
Să rămân parte a păcatului de a iubi,
Să te sărut și să fiu a ta dincolo de toate, dincolo de imposibil.
Pentru că suntem foc și aer, războinici fără arme,
Mai presus de tot și de noi, devoratori de momente,
Nesățioși de săruturi, însetați și înfometați de mângâieri,
Tu creator ca nimeni altul, ce faci din mine artă.
Eu... eu mărturisesc, am păcătuit și păcătuiesc iubindu-te,
Cu promisiunea și dăruirea deplină că voi rămâne doar a ta,
A celui ce mă posedă și care poartă povara și secretul meu
Iubirea ta m-a schimbat și mă schimbă mereu,
Ca un râu învolburat și din ce în ce mai puternic,
Mai în forță să ajungă spre mare
Și chiar dacă sunt judecată pentru ce iubesc, ce simt, nu-mi pasă,
Sunt femeie, sunt liberă, să spun ce simt, ce gândesc și să lupt pentru ce iubesc. ~
~ Odine ~

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu