Odine With Love

Odine With Love

miercuri, 29 martie 2017

~ Sunt femeia care zboară cu aripile pe care le porți tu ~

~ Curentul electric e cel care umple fiecare particulă a corpului nostru,
Acest sentiment de cutremurare care ne face să vibrăm
Să simțim căldura care flutură terminațiile nervoase,
Construind emoții în minte și o cerere iminentă de aer.
Suntem într-o călătorie fără întoarcere, un drum cu curbe anevoioase,
Unde nu te văd, dar te simt, miros a tine, iubită și iubit
Sub palmele tale mă blochez amețitor și în adâncul ochilor tăi levitez
Sunt iubita transformată în prea-iubită!
Încerc să descifrez dialectul mâinilor tale,
Nu există nici un secret faptul că ele dezvăluie limitele anatomiei mele,
Sunt prizonieră, iar brațele tale îmi sunt gratiile de care mă agăț,
Sunt prizoniera unei închisori din care nu vreau să ies,
O prizonieră liberă, care nu are limite și cea care vrea să-mi invadezi celula în care respir.
Ceea ce scriu și descriu sunt cuvinte, pe care le port în gânduri
Și le transform în poezii, în zeci de mii de zâmbete îmbrăcate în culori,
Versuri impregnate de iubire, zeci de mii de moduri în care îți mulțumesc,
Pentru că ești visul meu, cel care mi-a înghețat inima cu atâta iubire,
Să te aud, să te ascult, să te ating, să te sărut,
Mi-ai înghețat inima să te iubesc atât de mult,
Să te țin în venele mele,să te plimbi prin sângele meu,
Mi-ai înghețat inima... să te iubesc numai pe tine,
Căci tu îmi ești aripile cu care zbor.
- Vreau să fii tu, dar vreau să-mi spui ce simți, vreau să știu totul,
Să știu ce simte inima ta de femeie, vreau să-mi vorbești,
Vreau să aud ce și cum simți cu fiecare particulă, înțelegi?
- Tot ce pot spune, este că mor în mine în fiecare secundă când sunt cu tine,
Mor ca să renasc din nou, să se nască o altă femeie,
Una care zboară cu aripile pe care le porți tu. ~
~ Odine ~


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu