Odine With Love

Odine With Love

luni, 13 martie 2017

~ Și ardem ca doi eretici în Iadul ăsta idilic ~

~ Iubitule hai să tragem perdelele, să ne ascundem iubirea e ochii străini,
Să te la să mă descoperi și să-mi las pielea supusă mâinilor tale
Iar degetele să-și facă itinerariul pe spatele meu ca un arcuș de vioară.
Focul dintre noi se aprinde atunci când oxigenul îl animă,
Îl hrănește generează combustie și respirații agonizante
Zâmbetul tău este o adevărată tortură și amândoi acceptăm
Să ne inflamăm năvalnic în focul ăsta mistuitor.
Lasă-mă să-mi agăț versuri de buzele tale,
Vocea mea să țipe după linia lor,
Să mă trezesc atârnată de nebunia pasiunii ăsteia
Și-am să te îmbăt ca un vin fin, să te bucuri cu mine, de mine.
De esența sufletului meu, să te intoxic cu delirul iubirii mele
Să te înec cu săruturi, să te inund cu dorința mea,
Să te asfixiez cu buzele mele și să învingem împreună păcatul.
Suntem un carusel de pixeli
Care colorează aurora boreală și mai mult de atât
Suntem trecut și prezent,
Suntem oameni simpli care se așteaptă întotdeauna.
Tot ce vreau este să alunec alături de tine,
Să-ți parfumez pasiunea cu dorința mea,
Să dansăm împreună pe simfonia a două ființe,
Vreau să arzi alături de mine în focul ce mi-l provoci,
În trupul meu... în mintea mea... în sufletul meu,
Tu...totul meu... în nimicul ce îl am.
Și ardem și ardem și ardem, ca doi eretici în Iadul ăsta idilic,
În acest dans pe rugul dragostei, ca o jertfă,
Două victime incandescente ale unei iubiri ascunse. ~
~ Odine ~



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu