Odine With Love

Odine With Love

miercuri, 28 decembrie 2016

~ Focul de tabără care se întâmplă în mine, se cheamă iubire ~

~ Dorința mea devine o febră, atunci când buzele tale îmi lasă urme de mătase pe piele
Rescriu viața în ochii tăi și simt un refugiu permanent al sufletului făcându-mă a ta,
Mă fac să deschid uși necunoscute fără teamă, ca un copil care se joacă
Și așteaptă să cunoască și să învețe tot ceea ce îi iese în cale.
Gândurile mi se plimbă prin suflet și intră în locuri pline de lumină,
Invadează fiecare colț și contaminează fiecare celulă din mine, cu tine.
Mă înveți să cresc stele în fiecare noapte când sunt cu tine,
Ești un balsam pentru rană, iar în brațele tale descopăr magia
Licuricii îmi tremură în piept, iar săruturile tale nasc amintiri.
Lași amprente asupra mea, iubire și abandon, trezești sentimente, deschizi pasiuni,
Iar în întunericul meu, strălucești, căci în gândurile mele, luminezi.
Eu cred în tine, căci inima asta umană nu este a mea, nu-mi mai aparține,
Sunt o nebună care crede în tine, iar tu ești ascuns în pieptul meu,
O dorință sălbatică ce-mi umple mintea și mă face să delirez.
Îmi place să citesc în ochii tăi, pe buzele tale care mă topesc,
Ești furtuna simțurilor mele, pedeapsa mea de a nu mai putea respira decât în doi,
Prețul pe care îl plătesc pentru focul de tabără care se întâmplă în mine, ce se cheamă iubire.
Îți dau buzele mele goale, să le simți, să le simt, împreună cu o mie de arome
Căci fără tine sunt un somn fără vise, un spirit liber care aleargă fără țintă,
Pentru tine, cel mai profund secret, omul care nu se teme de nimic,
Iubitul meu nebun, dar înțelept, neobosit, hoțul visurilor mele, dar care în brațele mele, tremură tot. ~
~ Odine ~

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu