~ Sufletul meu rătăcit
Era un înger în ceruri,
Până când Dumnezeu într-o zi,
M-a transformat într-o sămânță de floare.
A găsit un spațiu în pântecul mamei
Și m-a sădit acolo,
Sursa perfectă de căldură și iubire,
Cu care să-mi boteze ființa.
M-a legat cu un fir de sufletul ei
Și m-a pus în pântec.
Și am rămas acolo nouă luni,
Fără să mă gândesc la ziua de mâine,
Fără teamă sau durere
Până când am decis să văd lumina zilei.
În pântecul tău mama,
Semințele de flori au devenit copii. ~
~ Odine ~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu