~ Eu, femeia, care mă convertești la tine ~

~ Nici o pensulă nu poate picta modul în care te pictez eu,

Sau cum îți mângâi pielea cu doar o șoaptă a buzelor.

Nici o pânză care are capacitatea de a reda exact curbele,

Nu pot arăta formele de sentimente ce le simt,

Nu pot arăta hipnoza din ochii mei atunci când te privesc.

Nici chiar când îți sărut sufletul,

Sau când buzele devin complice într-un dans pasional,

Sau cuvintele pe care le descriu cât pot de corect

Nu pot exprima ceea ce simt.

Nu există gând care nu este pentru tine,

Sau acțiune care să nu fie legată de tine,

Ori ațipeală sau somn profund,

Căci tu, ești răspunsul visurilor mele.

Prezența ta este o celebrare,

Un halou care mă reverberează pe interior,

Un extaz pentru ochi, dar atât de prețios pentru suflu,

O planetă de lumină îmbrăcată în piele,

Un altar unde lumânările și petalele de trandafir sunt doar decor.

Nu mai știu care dintre noi este poetul,

Tu, poetul viselor mele, care cu cerneala degetelor tale,

Faci poezie pe fiecare pliu al pielii mele,

Tu, muzicianul care atingi coardele cu o măiestrie totală

Și îmi acordezi mușchii, să cânt perfect,

Devenind un instrument al dorinței pentru tine,

Tu, cel care pictezi fiecare vis al meu pe piele

Și devii călărețul de pe cal, care îmblânzește spiritul meu furios,

Sau eu, femeia, care mă convertești la tine

Și mă duci să visez la marginea versurilor tale,

Eu, cea care mă chinui să pictez în cuvinte ce simt

Și îmbin literele pe degete dezmierdându-te,

Pentru că fiecare cuvânt înflorește în bătăi de inimă,

Continuând să se nască în sângele care curge ca un torent

Și leagă sentimentele, șoptindu-le ca o încântare pe buze. ~

~ Odine ~