~ Ucide-mă, oricum nu aș putea trăi fără tine ~

~ Cuvintele se îngrămădesc în tăcere,

Dar țin să țipe frenetic în jurul inimii,

Șoapte pasionale sughit jalnic până la lacrimi,

Iar visele construiesc castele cu vieți perfecte.

Torționarul meu are gusturi rafinate

Și e atât de capabil să-mi zdrobească inima și sufletul,

Pentru că nu-mi înțelege lanțurile pe care tot el mi le-a pus

Și nici cuțitul cu care face pe sculptorul cu inima mea.

Nu le mai strânge atât de puternic și lasă-mă să respir,

Căci pulsul meu depinde de tine,

Eu râd, dar lacrimile mele sunt pentru tine,

Dansez, dar muzica cântă pentru tine,

Gândurile mele se sparg în minte pentru tine.

Și ai grijă cu cuțitul ăla,

Pe care îl învârtești pe lângă inimă,

Ai greșit de atâtea ori în joacă

Și ți-a scăpat cu, sau fără intenție rănind-o.

Ai putea în joaca asta a ta de copil,

Să o ucizi și să moară tocmai din iubire.

Nu pot spune tot ce simt,

Cuvintele rămân blocate în gât,

Am nevoie de tine și o spun nu doar în cuvinte,

O spune inima care vrea să se împreuneze cu inima ta

Și amândouă să creeze cele mai bune poezii.

Atunci timpul se oprește în brațele tale

Și câteva minute sunt capabile să dea sute de amintiri,

Ca niște ferestre pentru suflet.

Cât de ușor mă faci să uit de tot,

Cu doar câteva gesturi,

Cât de ușor mă transformi din eu, în străina care seamănă cu mine,

Cât de ușor mă treci prin zeci de stări,

În care nu mai știu să mă potrivesc

Și-ajung să nu îmi pese că străina din mine face pe dos de cum spun,

De cum aș vrea să acționez.

Eu vreau să fug, ea mă trimite la tine,

Eu vreau să țip la tine, ea îmi spune ”taci”,

Eu vreau să îți spun ”pleacă”, ea îți spune ”vino”.

Și-așa, o las să facă ce vrea ea,

Să nu-mi mai pese de mine, de ce se va-ntâmpla cu mine

Și nici de lanțurile cu care mă strângi,

Nici de cuțitul din mâna ta,

Mă las pierdută ca o pradă în fața gusturilor tale rafinate....

Că nu-mi mai pasă de mine,

Ucide-mă, oricum nu aș putea trăi fără tine. ~

~ Odine ~