~ În loc să plâng, am început să fumez ~

~ Nu mai plouă. Nici vântul nu mai bate,

Dar nici vremea nu știe ce vrea,

E în curs de hotărâre.

Am nevoie să mă calmez....

Te superi dacă mă duc să fumez o țigară?

În ultimul timp semăn cu coșul unei case care fumegă,

Care arde combustibil pentru a da căldură.

Eu dau combustibil agoniei,

Îi dau tutun, să se calmeze.

Mi-am oprit robinetul de lacrimi,

Pentru că era prea obositor,

Așa că în loc de plâns, am început să fumez.

Fumul este ca o eclipsă pentru demonii minții,

Așa amuțesc brusc și intră în stare de relaxare totală.

Doar o singură apropiere de buze, doar o țigară îmbrățișată de buze

Devine mai mult decât o dependență,

Devine un ritual care evocă ascultarea iluziilor mele

Și un consilier pentru nevroza mea.

Însă cu toate astea, fumatul este reconfortant și un auto boicot

Și astăzi nu are nimic de-a face cu tine.

Fumatul este o acțiune goală care îmi calmează nevroza.

O aromă ușoară, care lasă în gură un gust amar,

Un viciu social fără consistență,

O muzică nostalgică, un prieten grijuliu.

Fumatul este tot,

O evadare necontrolată,

Un declanșator pentru minte. 

Deci, nu mă judeca,

Dacă în loc să plâng, fumez,

E viața mea,

Pachetul este al meu,

Și nimic nu mă împiedică într-o zi să mă opresc.

Dar dă-mi voie să îți explic,

Tutunul ăsta îmi face mai bine ca tine,

Chiar dacă și tu și el îmi lăsați un gust amar,

Chiar dacă el îmi distruge plămânii,

Însă tu îmi distrugi inima.

Pot trăi respirând mai încet,

Dar nu pot trăi cu bătăi de inimă încete.

Iar acum, scuză-mă,

Mă duc să fumez o țigară, să nu încep să plâng. ~

 ~ Odine ~