~ Orice lumină stinsă, va reapare, atunci când scânteia speranței o va aprinde ~

~ Voi aprinde o țigară,

Șă ardă ea toate preocupările mele,

Să-mi elimine din stres măcar un  pic.

Desfac ușor buzele și las fumul să facă cerculețe

Privesc fumul și-mi imaginez că-mi fumez viața,

Vreai să expulzez afară din suflet orice durere

Și să umplu plămânii de toxic.

Poate așa îmi va polua și creierii

Și îi va face să uite tot și să urce la stele.

Mai aștept puțin și pun iar țigara la gură,

Mă amuz având în vedere că e prima oară când fumez.

Cu siguranță s-ar găsi acum cineva care să mă critice,

Așa cum și eu am făcut-o cu alții,

Dar azi nu îmi pasă.

Mai trag încă un abur în plămâni

Și privesc lumina de la capătul ei.

E mică, dar ea are o lumină la capăt

Eu nu o mai văd pe e mea.

Poate există, dar nu o văd eu.

Trag tare, iar fumul se amestecă ciudat,

Cu fiecare puf parcă nu mai doare nimic,

Și pare inepuizabilă.

Dau drumul la radio și începe să cânte Rihanna,

”My mind is gone I'm spinning round

And deep inside, my tears i'll drown

But no matter what, you'll never see me cry”...

Închid ochii și simt cum o lacrimă îmi arde fața...

O șterg, pentru că nu mai vreau lacrimi.

Schimb pe alt post de radio și pare că urmează continuarea

” Sia, big girls cry”.

Da, voi plânge... voi plânge și apoi gata,

Apoi voi pleca mai departe pentru totdeauna.

Mă uit la țigara din scrumieră și luminița ei,

O sting și las un zâmbet în colțul gurii

Și-mi spun mie:

”Orice lumină stinsă, la un moment dat va reapare, atunci când scânteia speranței o va aprinde”.

Arunc pachetul de țigări în coșul de gunoi...

N-am nevoie de ele pentru că nu vor ajuta la nimic

Și-mi dau seama că precum țigara am un cap

Și speranțe destule, tot ce contează e să aprind luminița

Și capătul tunelului va răsări precum Soarele. ~

~ Odine ~