~ Nimeni nu înțelege iubirea asta ~

~ Îmi cunoști doar iubirea intermitentă,
Mă vezi clar ca lumina zilei

Dar mă deformezi în oglinzile paralele ale minții tale.

Îmi extinzi curajul în patul nostru,

Dar îmi ștrangulezi cuvintele cu propriile-mi vene,

Apoi înjunghii temerile noastre,

Printre norii grei și împrăștii furtuna.
Și ne înecăm și înviem și înotăm și murim în fiecare noapte,

Împreună. Anesteziați.

Îmbătați de Yin. Și tot Yang.
Suntem doi deranjați egoiști.

Două sensuri altruiste. 

De asta suntem forme imposibile. 

Nu putem fi legați și nici puși în lesă.
Ne rotim unul în jurul celuilalt ca insectele speriate spre lumină... 

Suntem droguri pure, nu tăiate, nu neamestecate,

Suntem dependenți, cu nevoia de viciu, eu de tine, tu de altele.

Suntem foc, vânt și cenușă vie.

Mă vezi ca pe ceva luminos, cu toate că nu strălucesc,

Mă vrei necondițonat, deși tu ești condiționat,

Eu îți uit greșelile, tu vrei să fiu credulă la cuvintele tale.

Nu vedem pe întuneric,

Trăim între lumină și umbră,

Sau între râs și lacrimi.
Suntem linii paralele,

Sau prototipe model.

Suntem apă potabilă, spumă și picături de nimic.

Dar nu voi putea trăi povestea ta perfectă,

Pentru că eu nu caut niciodată o alta perfectă,

Am spintecat toate zânele în propriile mele spânzurători,

Poate pentru că sunt masochistă și îți permit o dată viitoare.

Știu că în adâncul sufletului tău mă cauți în toate poveștile noi,

Dar te ascunzi în fața mea,

Pentru că am ucis timpul inventat cu numele tău.

Iar dacă nu  înțelegi nimic,

Nu te agita,

Că nici eu nu știu încă pe nimeni

Care înțelege iubirea asta. ~

~ Odine ~