~ Parfumul... ~

~ Oare voi putea să îți uit parfumul?

Pentru că deja par drogată,

Atunci când mi se pare că simt iz de tine.

Ești la sute de kilometrii departe de mine

Și totuși, îmi ești în creieri.

Aș fi preferat ca atunci când ai plecat

Să îți fi luat și parfumul ăsta cu tine,

Să ți-l împrăștii în toate paturile în care dormi,

Nu în sufletul meu, nu în mintea mea.

Din toate posibilitățile de arome din jurul meu

Am ales parfumul tău, cel mai periculos parfum.

Am fost ca o gâză atrasă de mirosul unei flori carnivore,

Cea care miroase divin, dar e moarte sigură.

Oare o să pot scăpa din mrejele aromei tale?

O să mă pot desprinde din ghearele astea care îmi acaparează mintea?

Asta îmi doresc cred că cel mai mult,

Ca după atâția ani să mă pot trezi într-o dimineață,

Să simt mireasma florilor de primăvară,

Parfumul brizei mării vara,

Să îmbrățișez fiecare om și să îi simt mirosul,

Să-mi umplu plămânii și mintea de esențele vieții.

Iar parfumul tău? Al tău să-l pun într-o sticluță

Ca pe un elixir ce m-a ținut captivă așa de mult timp

Și aproape mi-a anihilat definitiv simțul olfactiv,

Să-l uit, să nu mai înțepenesc atunci când seamănă cu un altul

Și să-i dau drumul pe apă, să ajungă la tine,

Pentru că eu nu vreau doar un parfum,

Vreau la pachet și purtătorul lui. ~

~ Odine ~