~ Rătăcire ~

~ Mi-e sufletul plecat pe mare,

Şi priveşte din depărtare,

Cum timpul trece nemilos,

Şi lasă în urmă un fum gros,

Un fum din foc de iubire,

Ce-a ars mocnit pân’la mistuire.

Şi a lăsat cenuşa morţii,

În voia vântului şi-a sorţii,

Îndepărtată în patru zări,

În puncte pentru închinări.

În est răsare-un soare mândru,

Ce te atinge atât de tandru,

În nord o stea polară-aşteaptă,

Să dea direcţia cea dreaptă,

În vest se duce soarele la asfinţit,

Unde cerul şi pământul s-au iubit.

Iaraşi la sud, este sfârşitul

Unde se termină pământul,

Şi se întâlnesc fusele orare,

Să dea timpului crezare,

Să curgă prin fum nemilos,

Clandestin şi fraudulos,

Şi-n spatele lui să lase,

Cicatrici pe piei şi rupte oase.

Şi uite aşa sufletul meu,

Va rătăci pe val mereu,

Ca timpul să se oprească,

Şi fumul să se risipească.

Iar eu să văd o zare-albastră,

Tu să şti că-i marea noastră,

Marea-albastră de iubire,

Ce nu are definire,

Şi apoi să-mi spui şoptit:

„În sfârşit, ne-am regăsit”. ~

 ~ Odine ~