~ Zidarul ~

~ Iubeşte-mă cum te iubeşti pe tine,

Şi nu mă mai zidi în chinuri,

Cum a-ncercat Manole a pune,

Pe Ana lui adânc în ziduri.

 

Căci nu poţi construi cu jertfă,

O casă ca o mănăstire,

Şi-n ea să cânte îngerii la harfă,

Când e clădită cu nefericire.

Tu nu îmi eşti Manole,

Aşa cum eu nu sunt o Ană,

N-ai cum să aştepţi miracole,

Făcând casă cu jerfă umană.

Şi totuşi m-ai zidit pe mine,

Cu tot cu inima-mi în închisoare,

Acum din ziduri se aud suspine,

Şi rugăciuni de îndurare.

Iubitul meu, mester faurar,

Dragostea e mai presus,

Decat un monument funerar,

În care un suflet a fost răpus.

Manole-al meu cu privire senină,

Cel care pe mine m-a zidit,

În casa în care iubirea se închină,

Şi care-a uitat că m-a iubit. ~ 

~ Odine ~