~ Oare mai exista visul? ~

    ~ Oare mai exista visul? S-au l-am abandonat cu totii si, odata cu el ne-am abandonat si pe noi ca oameni. Poate ar trebui sa il redam lumii, pentru ca in fond nu avem nici un motiv sa il introducem intr-o sticla intr-o vitrina si mai apoi sa il aruncam in valuri cu speranta ca nu se va lovi de stanci. Oare mai existam noi, atat de sufocati in peisajul zilelor ce trec haotic, fiecare nesemanand cu cealalta si nici una ducand spre un vis.

     Creez idei in minte la volan, in timp ce astept la semafor verdele care ma va trimite la destinatia unde nu ma poarta si inima, ci doar masina. Desenez fraze dimineata, in timp ce zugravesc in oglinda o persoana pe care o va vedea lumea in ziua respectiva. Trimit zeci de ganduri care nu vor aparea niciodata aici, pentru ca le-am scapat, s-au dizolvat pur si simplu inainte sa imi adun fortele si sa intru aici sa le introduc in sticla…Fiecare crampei nenascut, unele chiar poetice spre aproape groaza mea – era despre tine.

       Oare mai existi tu, asa cum te tin eu minte, asa cum te vad si te aud in fiecare zi, acelasi crud salvator, acelasi milostiv calau, acelasi visator cimentat in concret, acelasi virtuos pagan? Oare mai exista pe lumea asta o dragoste atat de mare, incat sa tinuiasca in suflet mii de dorinte adresate unui Dumnezeu care exista?

      

Ne pierdem si visele si sufletele fara sa realizam ca suntem ca o bucata de hartie. Pe care poti scrie povesti si sa fie lasate in memorie, sau sa apara de undeva un cutit si sa faca acea bucata bucatele. Daca esti un norocos va exista o mana care sa le adune si sa citeasca ceea ce a fost scris acolo si sa le pastreze ca niste perle pretioase intr-o cutie. Sau ne inecam in lacrimi pana ceea ce a fost scris se amesteca intr-un amalgam nedeslusit de litere. Poate ar trebui sa visam mai mult. ~

~ Odine ~