~ Îmi las cuvintele în
spate,
Să se împiedice de
bolovani,
Iar lacrimile
abandonate,
Pe doi obraji, lăsaţi
orfani.
Pe doi obraji ce nu mai
ştiu,
Demult să mai zâmbească,
Au îngheţat într-un
pustiu,
Într-o lume diavolească.
În lumea în care
iubirea,
E o poveste dintr-o
carte,
Şi ceea ce preia
puterea,
Sunt doar promisiuni deşarte.
Eu nu vreau să-mi
amintesc,
De ceva vital într-o
poveste,
Căci eu o simt şi o trăiesc,
Şi pentru cei ce nu mai
este.
Chiar de mi-e dat să
plec şi să accept,
Alegerea şi drumul tău,
Eu tot în ea cred şi o
aştept,
Nu o viaţă ce duce spre
desfrâu.
.jpg)
Căci ai plecat într-o tăcere,
Ştiind că duce spre
sfârşit,
M-ai pus să fac o
alegere,
Când mai aveam atâta de
iubit.
Plec cu lacrimi în ochi
şi împăcată,
Să scriu cu peniţa ce
nu are moarte,
Pentru cei ce cred că
dragostea curată,
Nu e o poveste, dintr-o
carte. ~
~ Odine ~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu