~ Copacul vietii ~

   ~ Viata mea e ca un copacel pe care l-am crescut mereu departe de tot ceea ce a fost poluat cu rautate, minciuna si toate relele care au iesit din cutia Pandorei. Mi l-am ferit si l-am udat cu dragoste si bunatate. Pana in clipa in care el a crescut mai mare decat borcanul de sticla si atunci a inceput sa fie poluat cu tot ceea ce e rau in jur.

      Uneori imi e atat de greu sa il tin in viata oricata grija as avea, pentru ca ceea ce eu reusesc sa ingrijesc, cei din afara arunca toate gandurile toxice si il usuca din ce in ce mai mult pe interior. Departe s-ar usca de dor, aproape ar muri de rautatea celor din jur. Si atunci cum sa fac cu el?

     Ti-am pus copacul meu in maini si nu ai stiut ce sa faci cu el. L-ai pus in coltul intunecat al camerei si l-ai lasat acolo, fara apa, lumina dar in primul rand fara dragoste. A asteptat acolo cuminte sa apari. Si ai aparut, te-ai invartit in jurul lui, l-ai privit inflorit si ai plecat mai departe, fara sa ii arunci macar un strop de apa in fuga vietii tale.

     De atunci l-am luat inapoi si incerc incet incet sa il fac sa traiasca. Mi-l ingrijesc sa poata intr-o zi sa mai infloreasca inca o data. Dar tu nu ii vei mai vedea niciodata florile si nici cum va creste. Intotdeauna nu am facut decat sa am grija de copacii uscati de lipsa de iubire, sa ii ingrijesc si sa le redau seva vietii, sa creasca si sa infloreasca. M-am hranit din florile lor, pentru ca m-am hranit cu iubire.

     Cu totii ne crestem copacul vietii si il ingrijim pentru ca intr-o zi sa il facem cadou unei persoane, care poate va aprecia sau il va lasa uitat intr-o camera unde vor mai fi si alti copaci sau doar alungat acolo.

     Sa nu uitam niciodata sa ingrijim copacii vietii cu dragoste si sa ii purtam catre lumina si apa, sa ii lasam sa infloreasca pentru ca atunci viata noastra va inflori alaturi de florile altor copaci de langa noi. O viata fara copaci infloriti nu e decat un desert fara un fir de apa. ~

                                    ~ Odine ~