~ Fantomele ~

      ~ Intotdeauna in noapte pe strazile pustii fantomele se plimba de-a lungul lor, cautandu-si locul in lume, atunci cand toata lumea doarme si nici un sunet nu se mai aude. Nu sunt decat ele si vantul, singurul care mai scoate cate un tipat prelung ce se stinge usor ca un ecou.

       Din cand in cand, se aseaza pe bancile vopsite si unde soarele pe alocuri a descuamat lasand dare adanci, exact ca pe chipul unui om. Fantomele isi cauta trupul dupa ce l-au pierdut. Se cauta pe ele insele, isi cauta identitatea, isi cauta inima pentru ca odata au avut o inima, dar nu mai stiu ce s-a intamplat cu ea.

          Fantomele sunt sufletele oamenilor, care s-au ratacit in destinul dureros, s-au pierdut de carnea in care traiau odata. Nu mai au chip, au ramas doar o naluca pe care nimeni nu o vede, nu o simte. Se duc mereu in aceleasi locuri in care se plimbau odata, cu dorinta de a isi gasi trecutul.

       Se bantuie singure si uneori se gasesc, pentru a isi continua viata, alteori raman asa, pana in clipa in care le va veni vremea sa fie duse in locul unde se aduna cu toate pentru a pleca spre marea calatorie. Atunci isi revad trupul, imbatranit de vreme si se intreaba de ce oare s-au pierdut in desertaciuni lumesti, cand trupul lor era cel mai sfant, de ce au pierdut timp si oameni, pe un drum gresit care i-a indrumat intr-un labirint fara iesire.

      Intotdeauna in calatorie oamenii trebuie sa isi care sufletul si mintea impreunate, alaturi de trupul care il cara, pentru ca numai impreuna reprezinta un tot, separat nu ar fi decat niste fantome, pierdute care vor ratacii in noapte pe strazile pustii. ~

                                 ~ Odine ~