Odine With Love

Odine With Love

duminică, 24 februarie 2013

~ Joaca cu timpul ~


     ~M-am jucat cu timpul, crezand ca sunt nemuritor. Am lasat nispul orelor sa se scurga printre degete, fara sa imi pese ca mainile imi vor paraliza si ceea ce a scapat printre degete din palme nu voi mai putea sa apuc.
     Am crezut ca sunt farama din Dumnezeu, iar el imi va da locul alaturi de el si voi avea atatea clipe ce nu se vor sfarsi niciodata. M-am inselat, am inselat si am fost inselata. M-am inselat ca voi primi eternitatea, am inselat asteptarile Dumnezeului si am fost inselata de placerile lumesti.
      Si asa am cazut in nimicnicia vietii mele si ma lupt cu timpul sa mai pot recupera ceea ce am irosit tinand palmele deschise si permitand sa se duca in abis.
    Am pierdut secundele, minutele clepsidrei si le-am aruncat pe ape tulburi sperand ca voi primi rauri limpezi. Si apele au luat cu ei oameni din viata mea si parti din viata mea, pe care nu le voi mai putea simti niciodata si nici sa pot indrepta greselile facute.
     M-am jucat cu timpul si am ajuns sa imi car oasele pe drumul abrupt in cautarea comorilor numite fire de nisip ale timpului. M-am jucat cu timpul si l-am dat celor ce nu meritau sa se joace cu el. Am pierdut sufletul in cautarea nimicului. Am pierdut eternitatea cautand perfectiunea iubirii. Dar am pierdut firul invizibil al contactului cu divinitatea.
     Acum fac gauri in stanca cu genunchii de rugaciune, sa fiu auzita, sa ma agat de el, sa ma pot intoarce acasa.~
                      ~ Odine ~ 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu