Odine With Love

Odine With Love

duminică, 2 septembrie 2012

~ Vanzatorul de aer ~



 ~ Ma simt un suflet slab intr-o lume de neconceput,
In care dorinta cea mai mare este scopul necunoscut,
De a umple golul interior,
De a completa cealalta jumatate a vieti,
Iubirea vesnica, acoperita de obiectul dorintei umane,
Nemurioare, interminabila, eterna,
Veche precum infinitatea
Si totusi atat de noua precum spiritul tanar.

Am venit la tine ca un vanzator de aer.
Si m-am gandit de doua ori la oferta si pret,
Iar tu ai sustinut ca nu e nimic acolo,
Cu toate ca stiai ca e peste tot.

Eu ti-am adus o noua formula nespusa,
Cu toate fortele amestecate intre amestecuri,
Simtind toata suflarea rece pe corpul infierbantat,
Am vrut sa iti infatisez, elixirul vietii.

Extazul extazului, palpitand in interiorul interiorului,
Dand sens tuturor eforturilor vietii,
Echilibrand golul mortilor vii,
Si concepand valoarea de dincolo de materie.


Sa detii mapa casei sufletului meu,
Dincolo de minte este aurul gasit,
Cu scopul de a afla paradoxul,
Dincolo  de indoieli, sacru  este omul intreg.

Mai aproape ca un prieten, companion sau ghid,
Mai aproape decat corpul, simtamintele ori gandurile,
Mai apropiat de tot ceea ce se afla in jur, de piele,
Esti tu, detinand propriul EU. ~



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu